11.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Copiii Ruginoasei sunt în probe la UTA Arad

Patru dintre cei mai talentaţi copii care anul trecut au cucerit „Cupa Satelor” la fotbal (copii născuţi în anul 2006 şi mai mici) se vor întoarce mâine la Ruginoasa după ce au răspuns pozitiv invitaţiei venite din partea celor de la UTA Arad ca timp de o săptămână să susţină acolo probe de joc. Iulian Curcă, Florin Doroftei, Ionuţ Olăeru şi Alin Bostan, cu toţii născuţi în anul 2006, au intrat de mai mult timp în atenţia liderului Ligii a II-a, formaţie creditată cu şanse însemnate la promovarea directă în elita fotbalului autohton, însă de ei se interesează şi CSM Politehnica Iaşi.

Cei patru sunt jucători de bază la Unirea Ruginoasa, formaţie care s-a calificat în Liga Elitelor la Under 15, chiar dacă sunt cu un an mai mici decât limita maximă de vârstă! „Cei de la UTA ne-au căutat şi am fost de acord să le trimitem copiii în probe. Noi suntem deschişi la discuţii, căutăm ca în primul rând copiilor să le fie mai bine. Sunt foarte talentaţi, dar situaţia lor financiară nu este prea bună acasă, aşa că au foarte mare nevoie de sprijin pentru a putea progresa. În schimb, sunt înnebuniţi după fotbal, dacă i-aş chema şi la 12 noaptea la antrenament ar veni fără să clipească”, ne-a declarat Constantin Cernăuţeanu, antrenorul care se ocupă de pregătirea lor la Unirea Ruginoasa.

Citeste continuarea pe ziarulevenimentul.ro

Alte articole