19.3 C
Paşcani
marți, aprilie 30, 2024

Comunicat USR: Pașcani are o alternativă reală de succes, cei trei profesioniști care candidează pentru succesul orașului

Uniunea Salvați România anunță desemnarea oficială a candidatului la Primăria Municipiului Pașcani, în persoana lui Petru Berbece, și a candidaților pentru Consiliul Local Pașcani, Iulian-Florin Bucșă și Laura Pașcu.

Prin numirea unei echipe de trei profesioniști puternici, USR vine cu o viziune proaspătă pentru orașul Pașcani și cu determinarea de a concentra toate forțele și resursele în beneficiul locuitorilor, pentru bunăstarea reală și tangibilă a comunității.

Având o educație solidă, Petru Berbece este medic veterinar, absolvent de studii universitare de licență și masterat la Facultatea de Medicină Veterinară din Iași. Are peste 7 ani de experiență în vânzări, dobândind astfel calități cruciale pentru un viitor lider inspirat, fiind pregătit să conducă Pașcaniul pe drumul dezvoltării și atingerii standardelor unui oraș cu adevărat european.

Laura Pașcu este determinată să își valorice, din postura de consilier local, impresionanta experiență profesională, de peste 17 de ani, în administrația publică locală pentru beneficiul cetățenilor orașului Pașcani, având o profundă înțelegere a nevoilor comunității și capacitatea de a găsi soluții eficiente pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă aceasta.

Alăturându-se echipei, Iulian-Florin Bucșă, economist și tânăr antreprenor, cu master în Managementul Producțiilor și Tehnologiilor, este hotărât să devină o forță motrice pentru dezvoltarea durabilă a orașului. Are convingerea fermă că Pașcaniul dispune de un potențial enorm pentru a deveni un pol economic important în județul Iași, și nu numai, fiind pregătit să se dedice în calitate de consilier local pentru valorificarea acestei oportunități.

Acum, Pașcaniul are alături o echipă puternică și dedicată formată din trei profesioniști desăvârșiți care vin cu un suflu nou și cu o energie constructivă. Sunt pregătiți să își pună în slujba comunității cunoștințele și experiența profesională pentru succesul orașului, pentru un viitor prosper și pentru schimbarea pozitivă pe care pășcănenii o așteaptă de atât de mult timp.

„Este o onoare și o responsabilitate, totodată, să fac parte din echipa USR pentru Primăria Pașcani. Împreună cu Iulian-Florin Bucșă și Laura Pașcu vom reprezenta o forță imensă de schimbare și progres pentru oraș. Ne angajăm să aducem schimbarea de care Pașcaniul are nevoie, să lucrăm cu și pentru locuitorii orașului și, astfel, să construim un viitor mai bun pentru noi toți. Ne vom pune în aplicare abilitățile profesionale și interesul față de nevoile comunității pentru a găsi și implementa soluții inovatoare și proiecte bine fundamentate, capabile să transforme Pașcaniul de astăzi și să contribuie la dezvoltarea acestuia pentru a cunoaște un progres demn de un oraș european. Deși Pașcaniul are resursele necesare, acestea nu au fost valorificate la adevăratul lor potențial. Sunt multe proiecte care trebuie prioritizate și pentru îndeplinirea cărora avem nevoie de maximă transparență si responsabilitate în luarea deciziilor la nivelul primăriei. Pentru Pașcani, echipa USR, cu susținerea locuitorilor orașului, va pune bazele unei administrații locale eficiente, deschisă dialogului și orientată spre rezolvarea problemelor reale ale oamenilor.”, declară Petru Berbece, candidatul USR la Primăria Municipiului Pașcani.

Echipa USR, compusă din Petru Berbece, candidat pentru funcția de Primar al Municipiului Pașcani, și Florin Bucşă și Laura Pașcu, candidați pentru Consiliul Local Pașcani, își propune să consolideze o administrație locală cu adevărat performantă, orientată spre progres și bunăstare pentru locuitorii orașului. Sunt trei nume sonore, trei profesioniști dedicați care vor reprezenta trei forțe de succes pentru un Pașcani câștigat.

Alte articole