14.1 C
Paşcani
duminică, mai 5, 2024

Cea mai importanta rectificare bugetara din acest an

Rectificarea bugetara propusa de edil spre aprobarea consilierilor pascaneni in sedinta de la sfarsitul acestei luni va avea un impact major asupra bugetului local.

Vor fi impartite cca 4,8 milioane de lei, din care 3,6 de la Guvernul Romaniei iar restul incasari la buget din taxa de salubritate si vanzarea unor bunuri. Proiectul a obtinut avizul comisiilor de specialitate dupa ce directorul economic al Primariei a explicat cine si cat va primi.  Cea mai mare parte a banilor va fi alocata pentru decontarea lucrarilor de montare a centralelor termice in scoli si gradinite, cca 200 000 lei precum si pentru acordarea ajutoarelor financiare fostilor abonati la sistemul centralizat de incalzire , 300 000 lei. De asemenea au fost acoperite cheltuielile pentru plata salariilor si cele de functionare pana la sfarsitul anului pentru institutiile subordonate si Primarie.

De la investitii au fost retrasi peste 550 000 lei. Banii erau alocati pentru asfaltarea unor strazi. Reprezentantii Primariei au motivat ca investitiile vor fi realizate din Fondul Suveran de Investitii printr-un imprumut din Trezoreria Statului dupa ce Guvernul a actualizat lista proiectelor eligibile, Pascaniul fiind cuprins cu sase strazi la asfaltare.

Banii vor fi folositi tot pentru investitii, centrale termice la sediul vechi al Primariei si la Casa de Cultura, a explicat directorul economic.

De asemenea au fost alocate sumele necesare si pentru pregatirile si sarbatorile de iarna. Pentru achizitioanrea de material antiderapant, nisip si sare a fost rezervata suma de 260 000 lei si 164 000 lei pentru iluminatul festiv de sarbatori. Pentru Ziua Nationala a Romaniei au fost alocati doar 50 000 lei bani pentru premierea cuplurilor de aur – 50 de ani de casatorie, festivitate programata in aceeasi zi.  Programul de activitati pentru luna decembrie urmeaza sa fie prezentat si aprobat luna viitoare.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70