15.2 C
Paşcani
sâmbătă, mai 4, 2024

Ce spun procurorii despre crima de la Heleșteni

Tragedie dupa tragedie in comunitatea din Helesteni. Agresiunea din noaptea de miercuri, 3 mai, in care un barbat in varsta de 50 de ani a fost batut cu bestialitate de un tanar de 18 ani, s-a transformat in crima, dupa ce victima a murit la spital. Cazul ridica numeroase semne de intrebare in comuna, dat fiind faptul ca barbatul era tatal adolescentului de 15 ani care s-a stins din viata in urma accidentului socant din Scheia, de la sfarsitul saptamanii trecute.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi au transmis primele informatii din ancheta, in cursul zilei de vineri, 5 mai. Barbatul a fost batut fara mila in timpul unui conflict spontan generat de o presupusă infidelitate a mamei suspectului.

Comunicat de presa: În dosarul penal nr. 437/P/2023 înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi se efectuează cercetări faţă de suspectul S.S.M., în vârstă de 18 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor faţă de victima M.I., prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) din Codul penal.

În fapt, din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că în noaptea de 03/04.05.2023, în timp ce persoana vătămată M.I. se afla în vizită la rudele sale din com. Heleşteni, jud. Iaşi, suspectul S.S.M. i-a aplicat cu pumnii şi picioarele multiple lovituri în zona capului, provocându-i mai multe leziuni, pe fondul unui conflict spontan generat de o presupusă infidelitate a mamei suspectului. În urma agresiunilor fizice exercitate, victima M.I. a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Clinic de Urgenţe Prof. Dr. N. Oblu Iaşi, pentru îngrijiri medicale, unde a fost diagnosticată cu traumatism cranio cerebral, hematom subdural emisferic acut stâng, comă grad IV, fiind supusă unei intervenţii chirurgicale, cu şanse minime de supravieţuire.

Având în vedere modalitatea şi împrejurările în care se presupune că a fost comisă fapta, suspectul S.S.M a fost internat în cadrul Institutului Regional de Psihiatrie Socola în vederea efectuării unei expertize medico-legale cu privire la existenţa discernământului acestuia în momentul comiterii faptei cercetate.

Precizăm că în cursul nopţii de 04/05.05.2023 victima M.I. a decedat la Spitalul Clinic de Urgenţe Prof. Dr. N. Oblu Iaşi, urmând ca în cauză să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei.

Facem precizarea că luarea unor măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

PRIM PROCUROR,

Ţocu-Radu Cătălin

 

Foto: Ionel Moraru – victima

 

 

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70