13 C
Paşcani
miercuri, mai 1, 2024

Ce se va întâmpla cu programul pentru sărbătorile de iarnă, în Pașcani

Administrația locală din Pașcani încă nu și-a făcut temele în legătură cu modul de implementare a măsurilor de austeritate, impuse de Guvern prin ordonanța de urgență.

Răspunsul a fost dat chiar de către primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, în cadrul ședinței de marți, interpelat de consilieri. El a spus că urmează să fie analizate noile prevederi legale și să fie luate o serie de decizii, iar bugetul local să fie modificat în consecință.

Discuțiile au avut loc în contextul în care în ședința de pe 31 octombrie, edilul pășcănean a propus o rectificare bugetară, dar fără să fie cuprinse măsurile de austeritate. Consilierii locali au sesizat că în buget nu sunt prevăzute reduceri de cheltuieli pentru bunuri și servicii, dar și pentru organizarea unor evenimente așa cum a impus Guvernul prin recentele măsuri.

În acest context, evenimentele propuse pentru sfârșitul anului sunt puse sub semnul întrebării iar situația financiară încă nu a fost clarificată. De cealaltă parte, viceprimarul, Cristian Rățoi, a precizat într-o conferință de presă că acestea au fost cuprinse în programul de activități și au fost bugetate, lăsând să se înțeleagă că spectacolele ar urma să aibă loc.

Întrebat despre cum se vor desfășura toate manifestările pentru Ziua Națională a României, Târgul de Crăciun, colindători, festivalul de datini și obiceiuri sau Revelion, viceprimarul, Cristian Rățoi, a precizat că evenimentele nu ar urma să fie afectate.

De Ziua Națională – 1 decembrie, se fac pregătiri pentru o paradă cu jandarmi, polițiști și pompieri în centrul municipiului pe Ștefan cel Mare.

După lăsarea întunericului, ar urma să fie aprins iluminatul festiv și un mini concert susținut de grupul Străjerii Moldovei, a susținut viceprimarul și în emisiunea Pulsul Zilei.

Nu se știe însă dacă vor mai fi împărțite acele porții cu mâncarea tradițională, fasole cu cârnați și vin fiert sau ceai.

În ceea ce privește organizarea Revelionului în stradă, viceprimarul a precizat că spectacolul ar urma să aibă loc, chiar dacă se va renunța la anumite cheltuieli, precum jocul de lasere sau scenă.

Edilul a precizat că ar cere sprijin și din partea mediului de afaceri pentru organizarea acestor manifestări din perioada sărbătorilor de iarnă.

De precizat este faptul că potrivit programul de activități al Primăriei Pașcani, în luna decembrie au fost repartizate următoarele sume pentru manifestări:

  • Ziua Națională a României – 42.000 lei
  • Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, cadouri pentru elevii Școlii Gimnaziale Speciale din Pașcani – 7.000 lei
  • Armonii de iarnă/Târgul de Crăciun – 10.000 lei
  • Primirea colindătorilor la Primărie – 36.000 lei
  • Scrisoare pentru Moș Crăciun – 22.000 lei
  • Revelion în stradă – 125.500 lei

La această listă se mai adaugă și activitățile Casei de Cultură, precum Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă.

Rămâne de văzut cu ce bugete ar urma să fie organizate până la urmă aceste activități.

Alte localități se pregătesc deja să organizeze aceste evenimente cu ajutorul sponsorilor.

Alte articole