23 C
Paşcani
luni, mai 6, 2024

Ce proiecte pentru comunitate vor fi finanțate cu bani din bugetul local – DOC

Au apărut primele rezultate în urma selecției pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor asociațiilor din municipiul Pașcani. Șapte organizații non profit din oraș vor primi bani pentru competiții sportive, spectacole, ateliere sau tabere.

Punctajul maxim de 100 puncte a fost obținut de Fundația Proinvest pentru proiectul „Descoperă și exploatează artă”.

Câte 90 de puncte au obținut următoarele asociații: Șansă 2010  pentru spectacolul aniversar „Să ne amintim Crăciunul”, Sola în deo sors pentru o tarabă de team-building pentru voluntari, Go Care pentru „Artiștii Speciali” și Viitorul 2017 pentru un campionat local de handbal feminin.

Următoarele două proiecte au fost ale asociațiilor Club Sportiv Vichingii pentru o competiție sportivă și Club Siretul Pașcani pentru Cupa Moș Nicolae la fotbal.

Alocația bugetară totală este de 100.000 de lei. Urmează ca împărțirea banilor să fie făcută în funcție de punctaj.

Decizie

De precizat este faptul că procedura pentru finanțarea acestor proiecte a fost făcută cu întârziere față de anii trecuți. Astfel se remarcă faptul că unele activități vor avea loc în perioada sărbătorilor de iarnă, față de tabere de vară, așa a fost în sesiunile anterioare.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70