12.4 C
Paşcani
vineri, mai 17, 2024

Cazul femeii decedate după ce a băut 2 litri de apă – Când e posibilă „intoxicaţia cu apă”

De la începutul lunii iulie, o ştire face înconjurul Europei, fiind preluată în România de mai multe publicaţii: o femeie de 35 de ani din Marea Britanie a murit după ce, deshidratată fiind, a băut doi litri de apă în mai puţin de 20 de minute. Aceasta a petrecut un weekend prelungit la început de iulie la un lac din SUA, iar în ultima zi a călătoriei a simţit că ameţeşte şi că are o migrenă, simptome de deshidratare. Conform dailymail.co.uk, oricâtă apă a băut, femeii încă îi era sete.

După ce a băut cei doi litri în 20 de minute, s-a întors acasă şi a leşinat în garaj, medicii descoperind că a suferit un edem cerebral – i s-a umflat creierul, iar la spital a fost diagnosticată: intoxicaţie cu apă. A intrat în comă şi nu şi-a mai revenit.

„Ziarul de Iaşi” a luat legătura cu medici specialişti din Iaşi care au explicat că, deşi extrem de rare, astfel de cazuri sunt posibile. Experţii spun însă că ele nu sunt un îndemn să bem mai puţină apă, mai ales în zilele călduroase, ci să ne completăm dieta cu fructe şi legume de sezon.

„Atunci când ne deshidratăm nu pierdem doar apă: de aici apar problemele”
„Problema este că atunci când ne deshidratăm, pe perioada verii şi a expunerii la soare, când transpirăm mult, nu pierdem doar apă”, a explicat conf.dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi, specialist în medicină bazată pe dovezi. „E ca la chimie: dacă scoţi 10 elemente şi completezi cu unul singur, celelalte sunt în cantitate mult mai mică. Noi când transpirăm pierdem magneziu, potasiu, sodiu şi apă: dacă bei doar apă, mai ales în cantităţi foarte mari, foarte repede, celelalte încep să aibă o concentraţie mai scăzută. Se numeşte hiponatremie diluţională”, a spus specialistul.

CONTINUARE PE ZDI.RO

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70