Categorie: Economie
Fermierii români pot depune cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru combustibili
Fermierii pot transmite până la sfârşitul acestei luni cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat în contul motorinei utilizate în perioada 1 iulie-30 septembrie.
Potrivit APIA, pentru acest ajutor de stat, în...
Alpha Bank Romania fuzionează cu UniCredit România
Alpha Services and Holdings SA, deţinător al Alpha Bank SA, şi UniCredit au agreat principalele condiţii financiare pentru fuziunea dintre UniCredit Bank SA şi Alpha Bank Romania SA, ca parte a unui...
ANAF Iasi incepe sanctionarea firmelor fara activitate care nu au depus situatia financiara
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iași, în zilele următoare, va aplica sancțiuni, respectiv amendă contravențională privind nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor cu privire la întocmirea, semnarea şi depunerea în termenul legal...
Senatul a adoptat legea care interzice vânzarea cărnii sintetice în România
Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul legii privind carnea şi produsele din carne, prin care se interzice comercializarea pe piaţa internă a cărnii sintetice obţinute în laborator din celule animale.
Propunerea legislativă,...
Dedeman a obținut autorizație de construire pentru magazinul de la Pașcani
Un nou pas pentru amenajarea magazinului Dedeman din municipiul Pașcani. Săptămâna trecută a fost semnată autorizația pentru construirea magazinului de pe strada Grădiniței. Este foarte probabil, ca după obținerea acestui document să...
Se depun dosarele pentru ajutoarele de încălzire, la primării
Persoanele cu venituri modeste trebuie sa isi pregateasca dosarele pentru ajutoarele de incalzire. In aceasta perioada se da startul depunerii acestor documente, la sediile primariilor din localitatile unde domiciliaza. Unele administratii locale...
Paradoxul plafonării prețurilor: Cum ar putea românii să plătească facturi mult mai mici la energie
Trăim un paradox: plafoanele destinate să ţină preţurile la un anumit nivel se pun acum în calea ieftinirilor. Am putea plăti mai puţin la gaze şi energie dacă furnizorii ar factura sub plafoanele impuse...
În curând, tinerii care vor să devină fermieri vor putea cere o finanțare de 70.000 euro. Regulile programului, definitivate
Tinerii fermieri vor putea cere, în curând, un sprijin financiar de 70.000 de euro, conform unui program ale cărui reguli au fost definitivate recent de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR)....