sâmbătă, octombrie 20, 2018

Benzina şi motorina se apropie de pragul de 6 lei litrul! În câteva luni, combustibilii au ajuns să coste chiar şi cu un leu mai mult pentru un litru. Iar scumpirea nu vine singură. Şi preţurile alimentelor cresc. Scumpirea carburanţilor, a energiei electrice şi a gazului a dus la preţuri mai mari pentru alimentele de bază. Faţă de acum o...
Modificările legislative vizează trecerea contribuţiilor de asigurări sociale de la angajator la angajat, creşterea salariului minim brut, reducerea impozitului pe venit, dar şi a cotei de contribuţie la Pilonul II de pensii. Anul 2018 a început cu intrarea în vigoare a unor modificări legislative care afectează cea mai mare parte a populaţiei, dar şi mediul de afaceri, cele mai importante...
Deşi în România persistă destul de mult preconcepţia conform căreia "cine are carte, are parte", specialiştii HR demonstrează că, în majoritatea cazurilor, meseriile fără studii superioare se află în topul salariilor din România. Salarii de peste 1000 euro pe luna se gasesc in Romania, chiar daca studiile nu sunt necesare pentru meseriile prestate pentru aceste salarii. Spre exemplu, in urma...
Procurorii DIICOT Iaşi sunt pe urmele unei reţele de crimă organizată care, printr-o metodă informatică sofisticată, ar fi reuşit să sustragă într-o singură noapte 3,8 milioane de lei de la 32 de bancomate Raiffeisen din România. Infractorii informatici ar fi controlat de la distanţă ATM-urile în aşa fel încât maşinile ar fi eliberat banii fără a fi folosite fizic. Membrii...
Studenţii şi tinerii absolvenţi sunt invitaţi să aplice, începând de joi, pentru unul din cele 200 de locuri disponibile în Guvern, ministere, instituţii şi autorităţi publice, în cadrul Programului Oficial de Internship al Guvernului României. ”Ediţia din acest an se va desfăşura sub egida Centenarului Marii Uniri de la 1918 şi se va derula în perioada 16 iulie – 14...
Guvernul ar pregăti o suprataxare a tuturor firmelor din România. Este vorba despre o nouă contribuţie a angajatorului, care va plăti, de la 1 ianuarie 2019, 84 de lei pentru fiecare angajat. Informaţia apare în acelaşi document oficial de pe site-ul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul, în care este prevăzută şi suspendarea contribuţiilor la Pilonul 2, de la 1 iulie. Preşedintele...
Aproximativ 6 din 10 români lucrează de acasă (remote) cel puţin o dată pe săptămână, iar peste 80% din companii sunt de părere că un spaţiu flexibil ar avea un impact direct în creşterea afacerii, maximizarea profitului şi menţinerea competitivităţii, arată un studiul IWG, transmis marţi. „Aproximativ 60% dintre angajaţii români lucrează remote cel puţin o dată pe săptămână, iar...
O parte din foştii şi actualii directori de la societăţile de material rulant din România şi-au dat întâlnire la societatea Electroputere VFU Paşcani. Evenimentul este programat vineri 14 septembrie,  de la ora 13.00. Cu acesta ocazie va fi lansat şi un volum monografic intitulat "De la Ateliere, la Electroputere" apărut sub îndrumarea scriitorului păşcănean Vasile Avramiuc. În aceste pagini...
Președintele Consiliului Concurenței a anunțat oficial că investighează scumpirile abrupte ale ouălor și untului. Acesta a subliniat că aprecierea monedei euro și scumpirea carburantului pot explica doar parțial fenomenul și este posibil ca unii comercianți să dea dovadă de comportament ilegal. Bogdan Chirițoiu i-a răspuns și ministrului Agriculturii care l-a numit...
ANAF a informat că a evaluat situaţia contribuabililor persoanelor fizice care sunt obligate să depună, până la 31 ianuarie 2018, formularul 600 în vederea determinării contribuţiei de asigurări sociale (CAS) şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS). ”În urma evaluării realizată la nivelul ANAF, a rezultat că un număr estimativ de 210.000 de contribuabili persoane fizice au obligaţia...