15.2 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

Care vor fi primele tronsoane finalizate din A8? Au 54 km. Intră în şantier şi al doilea segment din autostrada spre Vest

Contractul de proiectare şi execuţie pentru capătul A8 dinspre Tg. Mureş ar putea să fie semnat la aniversarea a cinci ani de la promulgarea Legii Autostrăzii Unirii.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a nominalizat câştigătorul licitaţiei lansate la sfârşitul anului trecut, dar va trebui să mai aştepte aproape două săptămâni până la semnarea documentelor, în eventualitatea în care nu apar contestaţii în acest interval. Opt ofertanţi s-au înscris în această procedură.

Dacă documentul de atribuire va putea fi semnat, constructorul turc Nurol Insaat VE Ticaret A.S. va avea la dispoziţie 6 luni pentru proiectare şi 24 de luni pentru finalizarea lucrărilor pe segmentul Ungheni (Tg. Mureş) – Miercurea Nirajului, lung de 24 km. Acestea includ 36 de poduri/ pasaje/ viaducte, între care un pasaj de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 256 metri.

Pe traseul de aproximativ 320 km al viitoarei autostrăzi a mai fost atribuit până acum un singur segment, de aproape 30 km lungime. Este vorba de sectorul Moţca-Leghin (Tg. Neamţ), adjudecat de Spedition UMB la jumătatea lunii septembrie. Cum lucrările sunt precedate de proiectare, acestea vor putea să înceapă abia anul viitor, probabil în primăvară, durata lor prevăzută în contract fiind tot de 24 de luni.

Ambele segmente sunt finanţate prin PNRR, aşadar trebuie să fie gata până la sfârşitul anului 2026.

Între ele, sectorul montan – partea cea mai dificilă şi mai costistoare a autostrăzii – mai are nevoie de confirmarea indicatorilor tehnico-economici prin hotărâre de guvern. Proiectul hotărârii se află în faza transparenţei decizionale, pe site-ul Ministerului Transporturilor, până pe 14 noiembrie. Dacă hotărârea va fi adoptată săptămâna viitoare, am putea vedea lansată înainte de sfârşitul anului prima licitaţie, pentru unul din cele şase segmente în care este împărţit acest sector lung de 159 km.

Cât priveşte tronsonul ieşean al A8, cel de la Moţca la Ungheni, întârzierea a depăşit un an: studiul de fezabilitate trebuie să fie predat de proiectantul Consitrans până la sfârşitul acestui ani, iar proiectul tehnic, până la vara viitoare.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole