23.2 C
Paşcani
duminică, iunie 16, 2024

Care sunt pacienții neasigurați care vor beneficia de analize gratuite

De la 1 iulie, persoanele neasigurate medical cu suspiciune sau diagnostic de boli oncologice, hepatite B și C sau virus HIV vor avea aceleași drepturi ca și cele asigurate. Este o prevedere a noului contract-cadru care vine însă și cu alte modificări.

Contractul-cadru care va intra în vigoare după 1 iulie şi în care se va menţine aceeaşi valoare a punctului serviciilor medicale prevede, ca noutate, pachete de servicii pentru persoanele neasigurate în scopul depistării unor afecţiuni grave precum cancer, hepatită, HIV/SIDA la gravide, a anunţat preşedintele Casei Naţionale de Sănătate, Valeria Herdea. „Se preconizează ca medicii de familie să poată trimite persoanele neasigurate pentru investigaţii în caz de suspiciune de afecţiuni oncologice, hepatite B şi C şi virusul HIV la gravide, servicii care vor fi decontate de Casa Naţională de Sănătate”, a precizat oficialul. Potrivit CNAS, în România există aproximativ 16,5 milioane de asiguraţi şi 3 milioane de persoane neasigurate.

O veste și mai bună au primit însă medicii: atât în asistenţa medicală primară, cât şi în ambulatoriul de specialitate se vor menţine valorile de puncte. Valeria Herdea a precizat că nu este vorba despre sume mari, însă, chiar și așa, acești bani îi vor ajuta pe medici să-și desfăşoare în continuare activitatea. „Ne-am dori o finanţare mult mai bună, dar în condiţiile actuale credem că este un deziderat atins”.

În prezent, pentru asistenţa medicală primară, valoarea punctului per capita este 12 lei, iar per serviciu medical 8 lei. Pentru asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru punctul pe serviciu medical se vor oferi 4,5 lei. Reprezentanții CNAS susţin și plafonul de 6.000 lei/lunar pentru asistenţa medicală stomatologică. Preşedintele CNAS speră ca la finalul trimestrului III sau începutul trimestrului IV al anului în curs, când va avea loc o rectificare bugetară, să se rediscute valorile de punct pentru serviciile medicale.

Sursa Adevarul 

Alte articole

Scriitoarea Carmen Pasat ne-a părăsit

    Municipiul Pașcani a mai pierdut un scriitor. Carmen Pasat,...

O nouă etapă de dezinsecție la Pașcani

Societatea locală de salubritate, CLP ECOSERV, din municipiul Pașcani...

Festival folcloric „Sirețel scăldat în dor”, duminică, 16 iunie

Duminica, 16 iunie, în comuna Sirețel va fi muzică...

Revin „Trenurile Soarelui” către litoral. Ce orașe vor avea curse directe spre mare

Programul estival de transport ”Trenurile Soarelui” începe de vineri...
Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70