19.1 C
Paşcani
sâmbătă, mai 4, 2024

Care sunt cele mai căutate JOBURI de români la începutul anului 2019

În luna februarie, volumul de aplicări pentru un job a crescut cu 15% în comparaţie cu luna ianuarie şi cu 18% faţă de nivelul din aceeasi perioadă a anului 2018, a arătat, luni, un comunicat de presă transmis de BestJobs.

Printre cele mai căutate joburi rămân în continuare cele din domeniul transportului, cu peste 23.000 de căutări, în scădere cu 60% faţă de luna anterioară, domeniul financiar contabil, cu peste 25.000 de căutări, dar şi ingineria, cu peste 16.000 de căutări. Joburile din domeniile vânzări, resurse umane sau marketing au fost foarte căutate în luna februarie, cu un volum total de peste 30.000 de căutări.

Primele zece companii care au primit cele mai multe aplicări la joburile postate, din luna februarie, au fost ENEL (2.346 de aplicări), JT International (2.3337 de aplicări), Oracle România (2.160 de aplicări), Kaufland România (2.012 de aplicări), Alpha Bank (1.669 de aplicări), Deichmann (1.667 de aplicări), Rompetrol (1.667 de aplicări), Banca Transilvania (1.638 de aplicări), Pepco Retail (1.557 de aplicări) şi British American Tobacco (1.537 de aplicări).

Continuarea pe mediafax.ro

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70