15.2 C
Paşcani
sâmbătă, mai 4, 2024

Cardurile pentru alimente vor fi încărcate cu prima tranșă

Cardurile pentru alimente vor fi încărcate în perioada următoare cu prima transa de bani din acest an, respectiv, 250 de lei.

Ministerul Muncii anunţă joi că a finalizat listele cu peste 2,5 milioane de beneficiari ai cardurilor pentru alimente.

În anul 2024, aceste carduri vor fi alimentate de şase ori: în februarie, aprilie, iunie, august, octombrie şi decembrie.

Din acest an, Guvernul României a decis majorarea la 2.000 de lei a nivelului maxim al veniturilor pentru care sunt acordate tichetele sociale. În următoarea perioadă, cele 2.537.758 de carduri active vor fi alimentate cu câte 250 de lei. Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, se arată pe news.ro.

Beneficiarii acestui sprijin sunt:

  • persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
  • familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenta caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

 

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70