13.7 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Când va avea Pascaniul „centura de ocolire”

Proiectul privind realizarea unei şosele de centură, pentru că traficul greu să ocolească municipiul Paşcani nu mai este viabil. A fost depus de câteva ori, în diferite variante, la Ministerul Transporturilor încă din anul 2006, apoi uitat în sertarele guvernanţilor iar în cele de urma abandonat.

Subiectul a fost discutat si acum o luna de zile, odată ce dezbaterile privind realizarea unei autostrăzi şi a unui drum de mare viteză care să treacă prin apropierea Pascaniului, la o întâlnire informală organizată de  Compania Nationala de Investitii si  Ministerul Transporturilor privind infrastructura mare din zona Moldovei.
Primarul Dumitru Pantazi spune că a solicitat clarificări privind aceasta investiţie iar raspunsul a fost foarte clar: nu vor mai fi finanţate astfel de proiecte pentru că urmează să fie făcute bretele de legătură cu drumurile de mare viteză din apropiere. De asemenea, până acum au fost trimise numeroase adrese şi comunicări Ministerului Transporturilor şi Companiei Naţionale de Investiţii, susţine edilul.
La Paşcani autostrada ar urma să treacă în apropiere de comuna Stolniceni Prajescu şi suburbia Sodomeni iar de acolo să fie făcute drumurile de legătură cu municipiul Paşcani.
Compania Naţională de Investiţii a anunţat că sectorul sectorul Ploiești – Pașcani va fi construit la profil de autostradă și nu de drum expres. Această variantă a rezultat în urma unui studiu de trafic, şi va sta la baza documentației necesare accesării fondurilor europene nerambursabile pentru faza de execuție a obiectivului. În prezent, prima porțiune din A7 Ploiești – Pașcani se construiește la Bacău. 16 kilometri din cei 31 de kilometri ai Centurii Bacău sunt la profil de autostradă și fac parte din viitoarea șosea de mare viteză care va lega Capitală de Moldova.

Menţionăm că în momentul de fata traficul greu care tranzitează Pascaniul este deviat pe strada Grădiniţei şi crează numeroase probleme, mai ales locuitorilor din zonă. Circulaţia se desfăşoară cu dificultate de cele mai multe ori, din cauza numărului mare de maşini, poluarea şi zgomotul sunt tot mai greu de suportat iar clădirile sunt afectate. Odată cu construcţia drumurilor de mare viteză,  traficul greu va fi preluat de bretelele de legătura din apropierea municipiului.

Alte articole