16 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

Cămin Cultural modern de peste trei milioane de lei, la Ruginoasa. Printre dotări: costume populare și zeci de instrumente muzicale

Cetățenii din comuna Ruginoasa se vor putea bucura în scurt timp de noul cămin cultural, amenajat în Dumbrăvița. Administrația locală se pregătește pentru deschiderea noii locații, ce a fost reabilitată și dotată cu fonduri europene, în valoare de peste 3 milioane de lei. Inaugurarea ar urma să aibă loc chiar în zi cu mare semnificație pentru Ruginoasa – 24 ianuarie, Ziua Micii Uniri.

În căminul cultural au fost aduse și zeci de instrumente muzicale, pe care copiii din comunitate le vor putea folosi sub îndrumarea unor profesori, potrivit celor spuse de primarul comunei, Dănuț Nechifor. Printre acestea, se regăsesc viori, tobe, saxofon și multe altele.

Tot în cadrul acestui proiect, au fost cumpărate costume tradiționale autentice atât pentru copii cât și pentru adulți, dar și ținute tematice care vor fi folosite la serbări.

De precizat este faptul că în jurul căminul cultural reabilitat a fost construit și un gard nou, cu fonduri din bugetul local.

Alte articole