20.1 C
Paşcani
duminică, aprilie 28, 2024

Bursa locurilor de muncă, la Pașcani. 400 de posibilități și oferta Armatei Române, pentru o carieră militară

Bursa locurilor de muncă de vineri, 12 mai, de la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani pare să fi adus șansa unui job pentru circa 200 de persoane și cu siguranță un loc de muncă pentru nouă participanți. Acesta este bilanțul prezentat de organizator, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași, după evenimentul din prima parte a zilei.

Au participat 25 de agenți economici, oferta locurilor de muncă a depășit 400 de posturi și au participat 320 de persoane, din care 200 au fost selectate în vederea încadrării, iar nouă ar fi dat mâna cu angajatorul pentru noul job.

Cei care s-au angajat în urma ediției de vineri și-au găsit un loc de muncă precum manipulant marfă, șofer, ajutor ospătar, conducător auto transport marfă, inginer mecanic și economist.

O apariție rară în Bursa Locurilor de Muncă a fost Armata României. La stand-ul amenajat cu tot felul de pliante cu informații utile, un cadru militar a prezentat condițiile pentru care tinerii dar și persoanele până în 45 ani pot începe o carieră în domeniu.

Tinerii de până în 26 ani, care au diplomă de bacalaureat pot deveni ofițeri prin absolvirea învățământului universitar militar de licență, iar persoanele între 18 și 45 de ani care au cel puțîn doi ani de liceu pot opta pentru programul de instruire a soldaților/gradaților profesioniști.

Ca și în edițiile trecute, au fost persoane care și-au căutat un loc de muncă în domeniul în care aveau deja experiență, dar și care au vrut să schimbe „registrul” îndreptându-și atenția spre o nouă activitate.

De precizat este faptul că majoritatea angajatorilor prezenți la bursa locurilor de muncă au fost din municipiul Pașcani și foarte puțini din alte localități.

Alte articole