11.9 C
Paşcani
joi, mai 9, 2024

Bright Sky Ro: Aplicație mobilă gratuită în sprijinul victimelor violenței domestice

Aplicația mobilă Bright Sky Ro este un instrument digital gratuit care vine în sprijinul victimelor violenței domestice, oferind asistență și informații utile persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care vor să ajute în astfel de cazuri. Inițial, aplicația a fost dezvoltată de Fundația Vodafone Grup, iar ulterior a fost adaptată pentru România în cadrul unui parteneriat cu Poliția Română, Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania.

„Necesitatea proiectului vine în contextul în care peste 80% dintre români consideră violența împotriva femeii ca fiind un fenomen național foarte răspândit. Doar pe parcursul anului 2019, la nivel național, polițiștii au emis 7.986 de ordine de protecție provizorii, dintre acestea 2.958 fiind transformate în ordine de protecție. De asemenea, anul trecut, instanțele judecătorești au emis 7.899 de ordine de protecție, cele mai multe fiind emise la solicitarea victimelor”, se precizează în comunicatul transmis de Fundația Vodafone Grup.

Bright Sky Ro este disponibilă în App Store și Google Play Store în limbile română, engleză și maghiară.

Prin intermediul aplicației, se oferă și o bază de date cu servicii de asistență, astfel încât utilizatorul să poată lua legătura cu cel mai apropiat serviciu disponibil în zona în care se află. În plus, meniul aplicației permite accesul utilizatorilor la informații despre cauzele și consecințele abuzului, planul de siguranță și prevederile legale care pot proteja o victimă a violenței domestice (ordinul de protecție provizoriu dat de poliție și ordinul de protecție dat de instanță), precum și măsurile care pot fi adoptate pentru creșterea siguranței în mediul online.

„Bright Sky Ro are, în primul rând, un rol de informare și educare pentru că descrie care sunt categoriile de violență de gen, combate miturile legate de acest fenomen și permite utilizatorului să evalueze siguranța unei relații prin simpla completare a unui formular electronic.  De asemenea, aplicația oferă posibilitatea înregistrării incidentelor într-un jurnal digital confidențial, la o adresă de email aleasă de victimă, printr-o funcție ce folosește text, conținut audio, video sau foto. Informațiile strânse de victimă în acest jurnal pot deveni dovezi în instanțele de judecată. Aplicația oferă informații și sfaturi utile legate de consimțământul în relațiile sexuale și de hărțuire, prezentând și studii de caz care exemplifică tipurile de comportament abuziv afișate cel mai frecvent în relațiile intime”, se precizează în comunicatul de presă transmide de Fundația Vodafone Grup.

Poliția Română (prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității) a oferit suportul instituțional  referitor la prevederile legale din domeniul violenței de gen, instrumentele de protecție pentru victime, mecanisme de recunoaștere și prevenire, contribuind cu informații și date statistice la înțelegerea fenomenului la nivel național. Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității funcționează ca direcție în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și coordonează, monitorizează și controlează întreaga activitate de prevenire a criminalității desfășurată de Poliția Română, la nivel central și teritorial.

citeste continuarea pe g4media.ro

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70