12.4 C
Paşcani
duminică, mai 19, 2024

Biletele de tratament eliberate până acum vor fi anulate. Alte sfaturi pentru pensionari

Oficialii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Iaşi recomandă pensionarilor să evite deplasarea la sediul instituţiei şi să folosească, în limita posibilităţilor, serviciile online.

În plină epidemie de coronavirus, ieri, mai mult de 200 de pensionari ieşeni au călcat pragul instituţiei, deşi persoanele care au o vârstă înaintată sunt mai susceptibili la virus decât alţii.

“Astăzi nu avem, deocamdată, un public la fel de numeros ca ieri, când s-au prezentat peste 200 de oameni. Îndemnăm să se prezinte la sediul nostru doar persoanele care trebuie să îşi depună dosarele de pensii şi cele care solicită eliberarea ajutorului de deces. În rest, instituţia noastră a pus la dispoziţie mai multe numere de telefon şi o adresă de e-mail, unde pensionarii ne pot adresa întrebări”, ne-a spus astăzi Maria Andronache, directorul  CJP Iaşi.

De menţionat că activitatea de revizuire medicală a pensionarilor de invaliditate a fost suspendată de ieri, însă plata drepturilor de pensie va fi continuată pe întreaga perioadă a suspendării.

“Cei care sunt pensionari de invaliditate au anumite termene la care trebuie să se prezinte la comisii, dar de astăzi nu se mai prezintă nimeni la revizuire, fără a avea emoţii că suspendăm plata pensiei. Se prelungesc toate termenele”, a arătat ea.

De asemenea, şi activitatea de eliberare a biletelor de tratament este sistată pe perioada stării de urgenţă, iar biletele care au fost eliberate până în prezent vor fi anulate. Beneficiarilor li se restituie, la cerere, banii integral.

“Toate staţiunile arondate Casei Naţionale de Pensii şi-au suspendat activitatea. Le vom restitui persoanelor întreaga sumă”, a mai spus pentru “Ziarul de Iaşi” Maria Andronache, directorul CJP Iaşi.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70