8 C
Paşcani
vineri, mai 17, 2024

Bătaie între doi ciobani: s-au cerut daune de 20.000 de euro

Neînţelegerile cu privire la păşunea comunală i-au adus pe doi ciobani în faţa instanţei. Nu însă într-un dosar civil, care să privească modul de utilizare a islazului, ci într-unul penal, pentru că argumentele folosite au fost pumnii. Unul dintre ciobani s-a ales cu vânătăi, celălalt, cu o condamnare.

Incidentul în care au fost implicaţi cei doi ciobani s-a petrecut în iulie 2021, în apropierea comunei Deleni. Cei doi erau vecini de stână, ambii având câte un ocol amenajat pe câmp, la mică distanţă unul de celălalt. Pe 9 iulie 2021, pe seară, tatăl lui Adrian Curcă se afla cu oile la păşunat în apropierea locului de adăpare a animalelor. Trecând cu căruţa prin zonă, Gheorghe A. l-a interpelat înjurându-l, între cei doi existând neînţelegeri cu privire la suprafeţele de păşunat şi la locul de adăpare. Puţin timp după aceasta, prin apropierea stânii lui Gheorghe A. au trecut Curcă, însoţit de tatăl său, de soţie şi copil. Curcă i-a cerut socoteală lui Gheorghe A. cu privire la incidentul anterior. Gheorghe A. i-a ieşit în întâmpinare cu un topor. Curcă a reuşit să-l dezarmeze, după care a început să-l lovească cu pumnii, până l-a lăsat lat. Apoi a plecat, însoţit de restul familiei.

Gheorghe A. a fost lovit destul de grav, având nevoie de o lună şi jumătate de îngrijiri medicale pentru a se vindeca. O vreme, nici nu a putut să mănânce şi a fost hrănit cu paiul, întrucât suferise şi o fractură dublă de mandibulă. În octombrie anul trecut, Curcă a fost trimis în judecată pentru lovire sau alte violenţe, fiind pasibil de o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani. În timpul procesului, victima sa s-a constituit parte civilă, cerând despăgubiri în valoare totală de 20.000 de euro.

În instanţă, Curcă s-a apărat, afirmând că şi-a lovit adversarul doar după ce acesta îi ieşise în cale cu un topor. Magistraţii Judecătoriei Hârlău, care au analizat cazul în primă instanţă, au luat în calcul acest element, ca şi faptul că inculpatul nu avea antecedente penale şi au apreciat că o simplă amendă penală este suficientă ca pedeapsă. Curcă fusese amendat deja de poliţie cu 1.500 lei, primind o a doua amendă, penală, din partea judecătorilor, în valoare de 5.000 de lei, corespunzând unui număr de 250 de zile-amendă. În plus, el a fost obligat să achite cheltuielile de spitalizare a lui Gheorghe A., în sumă de 9.250 lei. Judecătorii au stabilit un cuantum al daunelor morale de doar 7.000 de lei. Contestaţia depusă de Gheorghe A., care a cerut daune civile mai mari, a fost respinsă de magistraţii Curţii de Apel ca tardivă.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70