23 C
Paşcani
luni, mai 6, 2024

Au fost afișate rezultatele la Evaluarea Națională. Nici o medie de zece în Pașcani, Târgu Frumos sau Hârlău

Miercuri, 28 iunie, au fost afișate rezultatele la Evaluarea Națională. În municipiul Pașcani și orașele Târgu Frumos și Hârlău nu a fost nici o medie de zece. În schimb, au fost mai multe note maxime la matematică. De exemplu, la Colegiul Național Mihail Sadoveanu, opt elevi au obținut nota zece la matematică și este școala din municipiu cu cele mai multe note maxime la una dintre probe.

La Școala Gimnazială  Iordache Cantacuzino au fost obținute două note maxime, câte una pentru fiecare probăla doi candidați diferiți.

La Liceul Teoretic Miron Costin a fost obținută o notă de zece la Română, iar la Liceul Mihai Busuioc, un zece la matematică.

Județul Iași este pe primul loc în țară ca număr de medii de zece obținute de elevi. 28 de candidați au reușit să treacă cele două probe cu punctaj maxim. Ei provin de la școli din municipiul Iași, precum Colegiile Naționale Vasile Alecsandri, Emil Racoviță, Costache Negruzzi, Școlile Gimnaziale Ion Simionescu sau Ștefan Bârsănescu și alte unități de învățământ.

Potrivit calendarului admiterii la liceu, între 6 și 17 iulie 2023, elevii, împreună cu părinții, completează fișele de opțiuni pentru înscrierea la liceu, iar repartizarea computerizată are loc pe dată de19 iulie.

Potrivit ordinului ministrului educației 5.243 din 2022, privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024, publicat în Monitorul Oficial, media claselor V-VIII nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu.

Astfel, media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată că medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională.

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2023 – Listele cu notele înainte de contestații:

Rezultate Evaluarea Națională 2023 Județul Iași

 

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70