16.6 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

Atenție la podul peste Siret de la intrarea în Pașcani. Se fac lucrări – VIDEO

Atenție șoferi! Traficul rutier de pe drumul național 28 A, de la ieșirea din Pașcani spre Blăgești, se desfășoară cu dificultate începând de marți dimineața, 18 iulie. Direcția de Drumuri și Poduri Iași a anunțat faptul că se lucrează pentru înlocuirea rosturilor de dilatație la podul de peste Siret. Circulația mașinilor se face pe un sens, alternativ, dirijat în timpul zilei și semaforizat pe timpul nopții.

Restricțiile vor fi până joi, 27 iulie, anunță autoritățile. Acesta este termenul de finalizare al lucrărilor asumat de prestator, iar garanția de execuție este de zece ani. Reparațiile nu ar fi putut fi realizate pe timp de noapte, susțin reprezentanții Direcției de Drumuri și Poduri Iași.

Dat fiind fluxul mare de mașini de pe drumul național, pe timpul acestor lucrări s-au format cozi de vehicule în așteptare pe câte un sens de mers, pe circa un kilometru. Canicula, dar și timpul pierdut de conducătorii auto în trafic, i-au făcut pe șoferi să critice aceste lucrări. Printre ei, s-a aflat marți și consilierul local, Sorin Olariu.

De precizat este faptul că în curând ar urma să fie restricții de circulație și pe pasajul de peste calea ferată de la Peștișorul. Administrația locală a publicat pe SEAP un anunț pentru cumpărarea de indicatoare rutiere pentru aceste măsuri. Valoarea investiției este de 50.000 de lei.

 

 

STIRE INTIALA: Lucrări pregătitoare în vederea înlocuirii rosturilor de dilatație la podul peste Siret de pe DN 28A, Blăgești – Pașcani, județul Iași. Traficul se desfăşoară pe un sens, alternativ, dirijat de piloți în timpul zilei și semaforizat pe timpul nopții. Circulați cu atenție!

Alte articole