19.1 C
Paşcani
marți, aprilie 16, 2024

Actiune de amploare in Stolniceni Prajescu. 2.000 de copacei au fost plantati de voluntari

Comunicat: Joi, 4 aprilie 2019, a avut loc o amplă acțiune de plantare în satul Cozmești, comuna Stolniceni Prăjescu. Prin intermediul proiectului ACTIV.-Acțiuni Comunitare pentru Toți-Incluziune pentru Viitor, primăria comunei Stolniceni Prăjescu-partener 2, a achiziționat 2000 de puieți care au fost plantați în zonele selectate: Școala Cozmești, Moară, Fântânele, Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, Joseni, pe malul iazului.

Au fost implicate aproximativ 150 de persoane, membri ai comunității și ai grupului țintă al proiectului.

„Scopul acestei activități a fost acela de a stimula implicarea activă a tuturor categoriilor de beneficiari din cadrul proiectului și s-a pus accentul pe educația ecologică în vederea respectării principiilor de dezvoltare durabilă. Dorim să dezvoltăm în rândul membrilor comunității capacitatea de a relationa cu mediul, de a identifica problemele și de a enunța soluții de intervenție în vederea protejării mediului înconjurator. Părinții să-și învețe copiii să acționeze cu respect față de mediu iar copiii să-și învețe părinții să iubească și să protejeze natura.” (Mariana Ursan, manager de proiect)

Activitatea face parte din cadrul A10, Actiuni de voluntariat si abordare participativa in rezolvarea problemelor comunitatii/A10.1 Actiuni de implicare activa si voluntariat ale membrilor comunitatii in solutionarea problemelor cu care se confrunta comunitatea.

Proiectul ACTIV-Acțiuni Comunitare pentru Toți-Incluziune pentru Viitor, care se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni, în satele Stolniceni Prăjescu și Cozmești, din comuna Stolniceni Prăjescu, județul Iași, este implementat de către Centrul Diecezan Caritas Iași în parteneriat cu Primăria comunei Stolniceni Prăjescu, Școala Gimnazială Cozmești și Asociația Gipsy Eye.

Obiectivul principal al proiectului îl constituie dezvoltarea și implementarea de măsuri integrate, prin activități specifice reducerii riscului de sărăcie și excluziune socială.

Proiectul ACTIV-Acțiuni Comunitare pentru Toți-Incluziune pentru Viitor, cod proiect POCU/140/4/2/115059 este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

 

Mai multe informaţii privind acest proiect puteţi obţine la telefon: 0232-210085; e-mail: contact@caritas-iasi.ro. Persoană de contact: Mariana Ursan, manager proiect.

Alte articole