15.2 C
Paşcani
sâmbătă, mai 4, 2024

A jefuit o sală de jocuri din Cotnari ca să le cumpere prietenelor iPhone şi ceasuri Apple

Un ieşean a jefuit tocmai sala de păcănele la care îşi cheltuise banii. A obţinut de 10 ori mai mulţi bani decât pierduse, din care a reuşit să cheltuiască jumătate până să fie prins. Lipsa antecedentelor penale ale tâlharului i-a făcut pe judecători să fie îngăduitori, dându-i o pedeapsă uşoară.

În seara zilei de 23 iulie, în jurul orei 21.00, Andrei Buduroi a intrat într-o sală de jocuri din zona Cotnari şi s-a aşezat la ultimul aparat, lângă grupul sanitar. La ora respectivă, în sală se mai aflau doi jucători. În decurs de două ore, Buduroi a introdus în aparat aproximativ 3.000 de lei, nereuşind să câştige decât 520 de lei. Aproape de ora 23.00, în sală rămăseseră doar bărbatul şi operatoarea, M.Ş. Timp de aproximativ 15 minute, Buduroi a urmărit-o cu atenţie pe M.Ş., care vorbea la telefon. La un moment dat, Buduroi s-a ridicat de pe scaun, şi-a tras gluga hanoracului peste cap şi s-a apropiat de M.Ş. Aceasta a crezut că tânărul vrea să mai schimbe o bancnotă, dar Buduroi avea alte gânduri.

A prins-o de mâini pe operatoare, imobilizând-o şi a încercat să deschidă sertarul casei de marcat. Fata l-a împins şi a încercat să apese butonul de panică, de care era ataşată şi cheia seifului, fără însă a reuşi. Buduroi a reuşit să-i smulgă cheia şi a îmbrâncit-o pe fată, deschizând apoi seiful din care a sustras 26.000 lei şi fugind. A înnoptat la fratele său. A doua zi, a mers cu prietena sa şi cu o amică a acesteia la Palas, de unde şi-a cumpărat un iPhone 12, o husă de protecţie, dar şi două ceasuri Apple Watch, pe care le-a dăruit fetelor. După încă o zi, i-a cumpărat prietenei şi un iPhone 6 second-hand. În aceeaşi zi a şi fost reţinut, fiind identificat cu uşurinţă, cu ajutorul imaginilor surprinse de camera video a sălii şi de cele publice. De la domiciliul fratelui său au mai fost recuperaţi 13.000 lei din suma furată.

Tânărul de 22 de ani a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată. În aprecierea sentinţei, magistraţii Judecătoriei au luat în calcul faptul că Buduroi nu avea antecedente penale, lucrează, comiţând fapta pentru că dorea să-i facă un cadou prietenei sale. În plus, prejudiciul fusese în cele din urmă recuperat. Ca urmare, în sarcina lui Buduroi a fost stabilită o pedeapsă de doar 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi încă atacată în apel.

sursa zdi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70