26 C
Paşcani
luni, mai 6, 2024

A fost selectată firma pentru organizarea sărbătorii Pașcaniului. Aceeași ca și anul trecut – VIDEO

Comisia care organizează Zilele Municipiului Pașcani, ce vor avea loc în acest an în perioada 7-9 iulie, a selectat firma care se va ocupa de sărbătoarea orașului, în ședința ce a avut loc miercuri, 24 mai 2023. În urma licitației, au fost depuse trei oferte, iar cea aleasă de comisie este a unei firme din Bacău, care a organizat și anul trecut acest eveniment.

Potrivit ofertei, artiștii care vor face spectacol în municipiu vor fi Andreea Haisan, Olivia Addams, Fetele din Botoșani, Direcția 5, Alexandru Bradatan, Holograf și Cargo.

Valoarea ofertei depășește suma pe care municipalitatea o alocă pentru artiști și scenă. Firma din Bacău a cerut suma de 457.000 de lei, iar administrația locală oferă 416.000 de lei cu TVA. În aceste condiții, membrii comisiei au precizat că ofertantul va fi chemat la negocieri și că ar urma să se renunțe la anumite prestații pentru a se încadra în suma disponibilă.

Mai în glumă mai în serios, viceprimarul, Cristian Rățoi, președintele comisiei, a precizat că ar trebui un sondaj de opinie printre pășcăneni privind necesitatea focului de artificii. Dacă nu va mai fi organizat, banii respectivi vor fi folosiți pentru alte cheltuieli de organizare.

Următoarea ședința va avea loc marți, 30 mai, de la ora 14:00, la care va fi chemat și reprezentantul firmei din Bacău, a cărei oferta a fost agreată de comisie.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70