22.3 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

A fost desemnat câştigătorul ultimului lot al A7 (Autostrada Moldova), Mircesti – Pașcani

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu anunţă joi că a fost desemnat câştigătorul ultimului lot al A7 (Autostrada Moldova), finanţat prin PNRR, de acelaşi constructor român – Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL – care a câştigat şi celelalte 2 loturi ale secţiunii Bacău-Paşcani.

”A fost desemnat câştigătorul ultimului lot al A7 (Autostrada Moldova), finanţat prin PNRR! Lotul 3 (Mirceşti-Paşcani) a fost adjudecat de acelaşi constructor român care a câştigat şi celelalte 2 loturi ale secţiunii Bacău-Paşcani”, precizează ministrul.

El arată că, pentru finalizarea lucrărilor pe cei 28 de km, constructorul are la dispoziţie 30 de luni. Contractul are o valoare de 1,76 miliarde de lei (fără TVA).

”Pe traseul acestui lot vor fi construite inclusiv 38 de poduri şi pasaje. Procedura de semnare a contractului poate fi demarată după 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestaţii. În acest moment toate cele 13 loturi finanţate prin PNRR ale Autostrăzii Moldova (A7), cu o lungime totală de 320 de km, au constructori desemnaţi”, afirmă ministrul Transporturilor.

Contractele pentru construcţia a 7 loturi au fost deja semnate, iar 4 loturi sunt în construcţie, mai arată Sorin Grindeanu.

SURSAȘ ZDI

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70