17.3 C
Paşcani
marți, octombrie 8, 2024

Fricile şi depresia duc elevii la Socola. 600 de copii sunt internaţi acolo în fiecare an

În fiecare an, la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi ajung în medie 600 de copii şi adolescenţi cu afecţiuni psihiatrice, numărul fiind unul în continuă creştere. Datele unităţii medicale arată că cei mai mulţi sunt copii şi adolescenţi care au tulburări de comportament sau de ataşament, tulburări de anxietate, depresie şi ADHD. Conform psihiatrilor, tot mai mulţi copii se autoizolează sau recurg la consumul de alcool şi droguri, acestea fiind comportamente care ascund o suferinţă.

„Este un număr mare de copii care ajung la noi, însă acesta este doar vârful aisbergului. Nu avem de unde şti care este situaţia reală de la nivelul şcolilor spre exemplu”, crede dr. Raluca Prepeliţă, medic primar psihiatru. Copiii şi adolescenţii care ajung direct în camera de gardă a unităţii medicale sunt cei care au stări de anxietate, atacuri de panică sau gânduri de suicid. Specialiştii au întâlnit şi situaţii-limită: adolescent ce şi-a sunat un prieten căruia i-a spus că este trist, că nu mai vrea să mai trăiască, iar prietenul a alertat părinţii, fiind adus astfel să fie evaluat de specialişti.

Învăţământul online a accentuat unele stări de anxietate

Medicii psihiatri spun că stările de anxietate au început să fie şi mai des întâlnite în urma pandemiei şi a învăţământului care s-a desfăşurat pentru o perioadă online. Astfel, după ce programul lor a revenit la normal, au devenit copii cărora le este dificil să revină la obiceiurile de dinainte. „Cei mai afectaţi au fost cei care sunt mai anxioşi, mai izolaţi, care au emoţii să prezinte în public, care nu pot dormi înainte de a se duce la şcoală pentru ca stiu că îi ascultă profesorul la o materie anume. Perioada cât au învăţat online i-a ajutat, dar când s-a terminat şi au trebuit să meargă din nou la şcoală, au probleme de adaptare în noul mediu şcolar. Faţă de ceilalţi, lor le-a plăcut această perioadă de izolare, însă în anxietate foarte importantă este expunerea la factorul stresant, care se face treptat. Chiar dacă eşti mai anxios, atâta timp cât eşti obişnuit să mergi la şcoală, dacă mai lucrezi în paralel şi pe terapie comportamentală, reuşeşti să faci faţă şi să înveţi cum să faci faţă stărilor fără să faci atacuri de panică. Însă dacă a fost o pauză de doi ani, e ca şi cum o iei de la zero cu o stare de anxietate crescută, de aceea ajung la spital pentru medicaţie”, a mai precizat dr. Raluca Prepeliţă.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70