19.1 C
Paşcani
marți, aprilie 30, 2024

Vremea se răcește brusc de sâmbătă, în toată țara

Vremea se va răci intens în toată țara începând de sâmbătă, iar duminică valorile termice maxime vor scădea chiar şi cu 13 – 15 grade de la o zi la alta, a declarat Raul Ilea, meteorolog din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), pentru Agerpres.

Pe parcursul zilei de sâmbătă, vremea se va răci în jumătatea de nord a ţării, dar în rest va fi caldă, potrivit specialistului. Cerul va avea înnorări şi va ploua ziua în nord-vest, nord, nord-est şi centru, izolat în rest, iar noaptea, şi în restul ţării. De asemenea, în Transilvania, către dimineaţă vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. La munte, ziua vor fi ploi, iar în zona înaltă lapoviţă şi ninsoare. Noaptea, vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 40 – 50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 25 de grade, iar minimele între zero şi 8 grade. Duminică, vremea va continua să se răcească şi va deveni deosebit de rece pentru această perioadă în sud, est şi centru, potrivit estimărilor ANM.

„La munte va ninge însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. În centrul ţării şi în dealurile subcarpatice vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 45 – 55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 13 grade, iar minimele, între -3 şi 5 grade”, a declarat Ilea.

Articolul integral pe libertatea.ro

Alte articole