20 C
Paşcani
marți, aprilie 30, 2024

Alexandra Paula Tudorache – șefa de promoție de la Colegiul Național „M. Sadoveanu”

Șirul elevilor cu aptitudini şi performanţe excepționale din cadrul liceelor din municipiul Pașcani continuă.  La Colegiul Național “Mihail Sadoveanu”  a fost desemnată șefa promoției 2020. Este vorba despre Alexandra-Paula Tudorache, care a încheiat cei patru ani de liceu cu media 9,91. Tânăra absolventă a precizat pentru Bit Tv că își dorește să urmeze cursurile Facultății de Medicină și Farmacie din Iași, specializarea Farmacie. 

Pentru că absolvenţii promoţiei 2020 nu vor avea parte de festivităţile care însoţesc în mod tradiţonal ceremoniile de absolvire, conducerea Colegiului “M. Sadoveanu” a postat pe pagina de facebook a institutiei un mesaj de apreciere şi încurajare pentru tinerii absolventi:

Clopoțelul suna lung și… virtual astăzi pentru voi, anunțând clipa magica a ABSOLVIRII! Deși nu suntem fizic împreuna, sufletește, spiritual, intelectual suntem și am fost dintotdeauna! Cei patru ani de liceu s-au scurs ca clipa, ați avut parte de toate de-a lungul acestor ani, de reușite, de proiecte, de lecții minunate, de profesori dedicați, de colegi de neuitat, de concursuri, de olimpiade, de scoala of line, de scoala on line! Sunteți promoția ce a dovedit maturitate, sinceritate, empatie, promoția ce și-a păstrat curajul indiferent de împrejurare, Promotia 2020 de care suntem cu toții mândri!
Mândri suntem și de Alexandra Paula Tudorache, șefa voastră de promoție ce a dovedit ca pasiunea pentru chimie e de fapt pasiunea pentru știință, pentru cunoaștere și astăzi va reprezintă cu cinste dragi absolvenți!
Felicitări vouă dragi elevi ai claselor a XII a! Felicitări părinților care v-au fost alături, care v-au susținut și v-au încurajat de fiecare data! Felicitări corpului profesoral ce a avut mâna cunoștințelor asupra voastră și cu care ați făcut echipa Sadoveanu in acumularea de stiinta! Felicitări diriginților voștri Romeo Preutu, Adriana Matcovici, AnaMaria Grozavu, Dorinel Mihai Crăciun, Mihaela Iulia Spiridon, Cătălina Radu, Coca Dumitrache, profesorii care au ținut loc de mama, de tata, de frate, de sora, cei care au modelat firea și caracterul fiecăruia dintre voi spre a deveni OAMENI!
Dragii noștri absolvenți ai promoției 2020 sa aveți încredere in voi, sa va stabiliți obiective și tinte înalte, reușite și împliniri pe toate planurile, dar mai presus de toate SĂNĂTATE!
Va dorim multă bafta la examenele reale, virtuale sau ale vieții ce or sa vina, sa parcurgeți drumul vieții și al carierei cu curaj și siguranța de sine și indiferent de situații porțile școlii pe care azi ați absolvit-o vor rămâne mereu deschise!
“ se arata in mesajul postat.

Mentionam ca la clasele de gimnaziu de la Colegiul National „Mihail Sadoveanu” sef de promotie este elevul Adrian Tătaru, care a incheiat anul cu media 10.

Alte articole