21.6 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

Proiect pentru înăsprirea obligațiilor proprietarilor de mașini puțin folosite și a celor înmatriculate în străinătate

Șapte parlamentari USR au depus, în procedură de urgență la Senat, un proiect care scurtează de la un an la șase luni perioada în care vehiculele abandonate pot sta în parcările publice. Inițiativa prevede includerea autoturismelor înmatriculate în străinătate în categoria „vehicule fără stăpân”, potrivit Mediafax.

Propunerea legislativă modifică Legea 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

Noțiunea de „vehicul fără stăpân” va fi definită astfel: „vehiculul de orice categorie, fără plăcuță de înmatriculare sau alte marcaje oficiale, ori înmatriculat în străinătate, staționat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, de cel puțin 6 luni, al cărui proprietar sau deținător legal este necunoscut”, potrivit proiectului de lege.

Totodată, termenul de vehicul abandonat va fi definit, conform inițiativei legislative, ca: „vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale de cel puțin 6 luni, al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu corespunde circulației pe drumurile publice, conform rigorilor impuse de lege”.

Continuare pe DIGI24.RO

Alte articole