Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi va desemna până pe 9 august cadrele didactice care vor ocupa cele 11 poziţii de director sau director adjunct rămase vacante la nivelul judeţului Iaşi. Astfel, cadrele didactice care doresc să ocupe în anul şcolar viitor poziţia de director sau de director adjunct la cele 11 unităţi şcolare cu posturi vacante au posibilitatea să îşi depună dosarele de candidatură în perioada 30 iulie – 2 august, între orele 9.00 – 13.00, la Registratura Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. Candidaţii înscrişi vor participa ulterior la interviul din cadrul concursului organizat pentru desemnarea celor 11 posturi de director şi director adjunct, cei interesaţi de aceste poziţii putând consulta documentaţia necesară înscrierii, dar şi bibliografia pe care vor trebui să o pregătească şi din care li se vor adresa întrebări în cadrul concursului.
Alte articole
NEWS
Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara şi va fi distribuită eparhiilor din ţară
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă...
NEWS
Paşte cu temperaturi de 20-27 de grade. Vremea se schimbă însă radical şi este aşteptat un nou episod de răcire şi ploi
N-am avut o vreme ideală de 1 mai, dar...
NEWS
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase urări și felicitări de trimis celor dragi de Înviere
Îți propunem unele dintre cele mai frumoase mesaje de...
NEWS
Sâmbăta Mare, tradiții și obiceiuri. Ce trebuie să facă neapărat credincioșii în această zi
Sâmbăta Mare este ultima zi din Săptămâna Patimilor, fiind...
NEWS
Ce mesaj transmite IPS Teofan în Pastorala din 2024: „Suferinţa nu scade şi nu dispare pentru cel care crede”
ÎNVIEREA LUI HRISTOS – ÎNVIEREA NOASTRĂ. „PRIN RĂNILE LUI...