19.3 C
Paşcani
marți, aprilie 30, 2024

Ce trebuie să facă absolvenţii promoţiei 2019 pentru a primi șomaj sau a-și găsi un job

Mai sunt doar cateva zile pana cand elevii din clasele terminale de liceu vor finaliza cursurile. Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iași informează absolvenţii promoţiei 2019 că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei pentru a beneficia de toate serviciile puse la dispoziţie de AJOFM în scopul integrării acestora pe piaţa forţei de muncă.


Cei care se inregistreaza si nu vor mai continua studiile sau nu isi vor gasi un loc de munca, vor putea beneficia timp de sase luni de ajutorul de somaj, care este 250 de lei.

Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiază de servicii gratuite de informare şi consiliere profesională, medierea muncii și formare profesională, precum și de facilități financiare” se arata intr-un comunicat de presa trimis de AJOFM Iasi.

In schimb, daca vor reusi sa se incadreze pe piata muncii pentru cel putin 12 luni, absolventii vor primi de la stat o prima de angajare de 1.500 de lei . Banii vor fi acordati in doua transe egale.

Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în evidenţele agenţiilor teritoriale ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, sunt urmatoarele:

  • actul de identitate, în original şi copie;
  • actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie;
  • adeverinţa medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă a fost sau nu promovat examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile începe pe 01 iunie 2019, potrivit prevederilor Ordinului nr. 3.220/19 februarie 2018 al Ministrului Educaţiei Naționale conform căruia „cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 31 mai 2019”. Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ” se mai precizeaza in comunicatul de presa.

 

 

Alte articole