La data de 23 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Hârlău au depistat un bărbat de 30 de ani, din orașul Hârlău, pe numele că ruia Tribunalul Iași a emis un mandat de executarea pedepsei închisorii.
Inculpatul, Andrei Voicu, a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și trafic de minori. Vezi aici sentinta instantei.
Instanța de judecată astabilit că, în perioada mai-octombrie 2015, acesta a înlesnit practicarea prostituției de către o femeie, găsindu-i clienți și obținând foloase materiale de pe urma activității sale ilicite. În aceeași perioadă a racolat, a adăpostit și a tranportat o altă femeie, în scopul exploatării sexuale a acesteia, obligând-o la practicarea prostituției în folosul său propriu.
Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Iași în vederea executării pedepsei.