11.3 C
Paşcani
vineri, mai 10, 2024

9 mai, Ziua Europei. Ce reprezintă această zi şi cum este sărbătorită

Astăzi, 9 Mai, este sărbătorită Ziua Europei, zi în care este celebrată unitatea şi înţelegerea. Data marchează evenimentul istoric din 9 mai 1950 în care a fost semnată Declaraţia Schuman, după numele ministrului francez al Afacerilor Externe de la acea vreme, Robert Schuman, cel care a propus creearea unei Comunităţi a cărbunelui şi oţelului.

Astfel, de Ziua Europei, pe 9 mai, ţările europene încercau reconstrucţia printr-un efort comun după cel de-Al Doilea Război Mondial. Declaraţia Schuman este considerată certificatul de naştere al Uniunii Europene. Prin urmare, în 1950, apărea o nouă formă de organizare a Europei, care a precedat Uniunea Europeană.

De ce sărbătorim Ziua Europei pe 9 mai 2023

În fiecare an, la 9 mai, este sărbătorită Ziua Europei, o zi dedicată păcii şi unităţii în Europa. În urmă cu 73 de ani, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman (1948-1952), propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, evitând astfel izbucnirea unui nou conflict militar între naţiunile Europei.

Continuarea pe Observator

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70