11.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

26 aprilie: Ziua Internațională de Comemorare a dezastrului de la Cernobîl

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat, la 8 decembrie 2016, o rezoluţie prin care data de 26 aprilie a fost desemnată drept Ziua Internaţională de comemorare a dezastrului de la Cernobîl (fosta URSS, în prezent pe teritoriul Ucrainei).

La 26 aprilie 1986, două explozii au zguduit reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. În timpul incendiului, care a mistuit reactorul timp de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantităţi uriaşe de substanţe radioactive, cu consecințe devastatoare asupra mediului și organismelor umane.

Adunarea Generală a ONU a recunoscut că, „trei decenii după dezastrul de la Cernobîl, consecinţele serioase pe termen lung ale acestuia persistă încă, precum şi continuarea necesităţilor comunităţilor şi teritoriilor afectate” şi a invitat „toate statele membre, agenţiile relevante ale sistemului Organizaţiei Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale, precum şi societatea civilă, să respecte această zi”, potrivit Agerpres.

Peste 8 milioane de persoane au fost expuse la radiații

Explozia de la Centrala Nucleară de la Cernobîl din 1986 a împrăştiat un nor radioactiv asupra unor mari părţi ale Uniunii Sovietice, în prezent teritorii ale Belarusului, Ucrainei şi Federaţiei Ruse, iar aproape 8,4 milioane de persoane din aceste ţări au fost expuse la radiaţii.

citește mai mult pe alba24

Alte articole