22.2 C
Paşcani
luni, mai 6, 2024

21 de ani de puşcărie pentru bezmeticul care şi-a decapitat mama în curtea casei, pe motiv că „era plină de şerpi”

Un ieşean îşi va petrece următoarele două decenii în detenţie, după ce şi-a ucis cu sălbăticie mama. Constantin Anastasiei fusese trimis în judecată pentru omor calificat împotriva unui membru de familie în urma unui incident petrecut la sfârşitul lunii ianuarie a anului trecut. În noaptea de 26/27 ianuarie 2022, bărbatul de 42 de ani şi-a lovit de peste 20 de ori mama cu un cuţit, după care a târât-o în curtea casei, decapitând-o cu un topor. Trupul victimei a fost descoperit a doua zi, iar Anastasiei a fost reţinut.

În faţa anchetatorilor, el a dat o explicaţie halucinantă pentru fapta comisă. Nu ar fi vrut să-şi ucidă mama, ci ea ar fi fost „plină de şerpi”, pe care Anastasiei voise de fapt să-i omoare. Expertiza psihiatrică a stabilit totuşi că bărbatul avusese discernământ în momentul comiterii crimei. Pe parcursul procesului, bărbatul a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei din omor calificat în omor simplu, diferenţa dintre cele două fiind de 5 ani de închisoare. Cruzimea cu care fusese însă comisă crima i-a făcut pe magistraţii Tribunalului să respingă solicitarea. Anastasiei a fost condamnat la 21 de ani de închisoare şi la 5 ani de înterzicere a exercitării a dreptului de a fi ales sau de a ocupa o funcţie publică. Judecătorii au dispus şi confiscarea toporului şi a satârului pe care bărbatul le folosise pentru a-şi ucide mama. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi contestată cu apel în decurs de 10 zile.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70