13 C
Paşcani
miercuri, mai 8, 2024

12 școli din Iași cer la Tribunal reînceperea cursurilor „față în față”

Magistraţii ieşeni ar putea decide, săptămâna viitoare, dacă elevii şi profesorii din Iaşi se vor întoarce în şcoli. 12 unităţi de învăţământ private din Iaşi, cu sprijinul unei asociaţii, au dat în judecată autorităţile judeţene şi cer anularea suspendării cursurilor în regim faţă în faţă.

Procesul care va stabili dacă elevii şi profesorii se vor întoarce fizic în unităţile de învăţământ din judeţ a fost înregistrat la Tribunalul Iaşi, mai exact la Secţia de contencios-administrativ a acestei instanţe. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru luni, 16 noiembrie.

Procesul a fost intentat de 12 unităţi de învăţământ private din judeţul Iaşi, toate membri ale Asociaţiei Şcolilor Particulare. Preşedintele acestui ONG, Christian Comşa a precizat, ieri, pentru „Ziarul de Iaşi“, că prin acţiunea judiciară se cere anularea parţială a Hotărârii nr. 76/04.11.2020 a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, mai exact a articolului care prevede suspendarea activităţilor didactice faţă în faţă în unităţile de învăţământ. Comşa consideră că decizia autorităţilor judeţene din Iaşi este nelegală.

„Hotărârea prin care s-a dispus suspendarea cursurilor faţă în faţă în unităţile de învăţământ restricţionează accesul la educaţie al elevilor garantat de Constituţie. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii“, ne-a spus Comşa.

Acesta a mai menţionat că suspendarea cursurilor este una disproporţionată. În opinia sa, măsurile impuse de autorităţi nu trebuie depăşească limitele a ceea ce este „adecvat şi necesar pentru a răspunde obiectivelor urmărite de legislaţia în cauză“.

„Acolo unde există posibilitatea de a opta între mai multe măsuri adecvate scopului vizat, alegerea trebuie să se îndrepte către cea mai puţin oneroasă/cea mai puţin restrictivă, iar dezavantajele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate cu scopul urmărit. În ciuda faptului că situaţia epidemiologică s-a agravat în toată Europa din cauza pandemiei de Covid-19, în state importante şcolile au rămas deschise chiar dacă s-au impus restricţii dure“, a conchis Comşa.

Alături de Asociaţia Şcolilor Particulare, printre reclamanţii din acest dosar se mai numără: Şcoala Primară Hansel Und Gretel Iaşi, Grădiniţa Euro Kid Iaşi, Grădiniţa Montessori School Of Iaşi, Asociaţia Enalure – Grădiniţa Waldorf Enalure, Grădiniţa Penilla, Grădiniţa cu program Prelungit Căsuţa Zânelor, Grădiniţa cu program prelungit Kids Heaven, Şcoala Primară Montessori School of Iasi, Şcoala Primară Atelier nr. 1, Grădiniţa Atelier nr. 1, Grădiniţa Hopscotch, Grădiniţa Kitty SRL.

Decizia de suspendare a cursurilor faţă în faţă în şco­lile din Iaşi a intrat în vigoa­re începând cu 9 noiembrie, ca urmare a unei decizii luate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi. Decizia a fost luată după ce incidenţa cazurilor de Covid-19 în judeţul Iaşi a depăşit 3 cazuri la mia de locuitori. Ulterior emiterii acelei decizii, la nivel naţional, guvernanţii au stabilit că şcolile din toată ţara ar trebui suspendate.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70