Slider

Ziua educației sărbătorită prin activități! Casa Corpului Didactic în sărbătoare 

 Ziua educației a făcut ca în majoritatea școlilor orele de curs să fie altfel. Dacă nu s-a predat lecția, au avut loc activități educative și culturale care să marcheze această zi. Parcul Municipal a fost luat cu asalt de către elevi și profesori, instutuțiile de cultură la fel, iar în școli a domnit aerul de sărbătoare – s-au vizionat filme, s-au oferit scrisori de mulțumire sau au avut loc dezbateri.

 Elevii și profesorii au marcat Ziua Internațională a educației prin sute de activități, în timpul programului școlar, însă au fost unități de învățământ unde s-au ținut și cursuri.

La Școala Specială din Pașcani, de exemplu, au avut loc zeci de activități care să stimuleze imaginația școlarilor. Au făcut un puzzle, dar au participat alături de elevii de la școlile partenere și la orele de olărit.

Tot astăzi, la Clubul Copiilor din Pașcani oaspeții de seamnă de la județ alături de elevi și profesori au participat la programul Casei Corpului Didactic condusă de profesorul Lidia Andronache.

Au urmat apoi dezbateri din partrea clubului Narnia din Pașcani pe tema – Moștenirea Cantacuzinilor – muzeu sau mall cultural.

Ecouri regăsite  a fost un alt moment pregătit de elevii și profesorii de la Colegiul Național ”Mihail Sadoveanu” Pașcani, ce lucrează la un proiect Euroscola.

Nu a lipsit nici activitatea privind work-shop-ul  Firmele de exerciţiu între real şi virtual moderată de profesorul Daniela Orășanu, directorul Colegiului Unirea din Pașcani.

Ziua Internațională a Educației se sărbătorește din anu 1994.

Materialul integral pevideo pe canalul

loading...