8.6 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Reduceri mai mari pentru elevi. Legea a fost promulgată de preşedinte

Veşti bune pentru elevi. Adolescenţii din învățământul preuniversitar vor beneficia de tarife reduse cu cel puţin 50% la transportul local și vor plăti cu 75% mai puţin pentru evenimente culturale.

Legea care le oferă aceste beneficii a fost promulgată astăzi de către preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit actului normativ, reducerile vor fi aplicate pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, pe tot parcursul anului calendaristic.Mai mult, elevii vor putea obţine bilete ieftine la concerte, spectacole de film sau de teatru organizate de instituţii publice. Proiectul de lege este iniţiat de 62 de parlamentari PSD, printre care şi fostul premier, Mihai Tudose.

Continuarea pe Observator

Alte articole