11.9 C
Paşcani
vineri, septembrie 20, 2024

ZDI: Fraudă la Evaluare, la o școală din Târgu Frumos. Conducerea a fost demisă. Poliția face anchetă

Fraudă pe față la Evaluarea Națională la o școală din județul Iași: directoarea școlii și o învățătoare au spus candidaților răspunsurile în clasă, în timpul examenului care a avut loc la sfârșitul lunii iunie. Ulterior, câțiva copii ”s-au scăpat” altor colegi din alte clase, iar aceștia au povestit acasă părinților. Unii dintre acești părinți au cerut explicații conducerii, iar cazul a ajuns la Inspectoratul Școlar.Șefii acestei instituții au reacționat, operând demiteri și sesizând Poliția. Profesorii s-au uitat pe camerele de supraveghere din clasă și, potrivit unor părinți ai elevilor, în imagini s-ar vedea clar cum profesorul șoptește rezolvările tuturor elevilor din clasă, pe puncte. Despre acest caz a fost sesizat Inspectoratul Școlar, Poliția, dar și Ministerul Învățământului. Citiți în articolul de mai jos detalii incendiare  despre cazul care deja a decapitat conducerea școlii.

Frauda a avut loc la examenul de Evaluare Națională de la sfârșitul lunii iunie, la Școala Gimnazială ”Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos. După examen, au apărut unele discuții pe anumite grupuri de Facebook din oraș, unde, printre altele, între părinții elevilor școlii au circulat informații despre ce s-a întâmplat la una din clasele școlii, dar și informații false sau parțial adevărate despre Evaluare. De exemplu, unii vorbeau despre faptul că la mijloc ar fi vorba de o mită, fapt neconfirmat însă de ancheta în desfășurare a oamenilor legii.
„Pentru examenul de capacitate și-a pierdut Larisa Chelaru (directoarea școlii, profesoară de Română – n.r.) funcția. Irina Belei era președintele de comisie. Au luat mită și au ajutat elevi în sala de examen, iar alți copii au văzut și au spus acasă, apoi s-a verificat pe camere” – aceasta este una din variantele care au circulat pe un grup local de Facebook.

Cert este că, potrivit unor surse apropiate cercetărilor făcute în acest caz, directoarea școlii, Larisa Chelaru, ar fi ”autorizat” pe președinta de comisie Irina Belei să meargă să șoptească unor elevi soluțiile la examenul de evaluare.

Au mers în clasă și au spus elevilor pur și simplu care sunt rezolvările. De exemplu, le spunea: la punctul unu, încercuiți a și b, la punctul doi, c și d, și așa mai departe. Apoi, unii elevi au spus altor colegi, iar aceștia au povestit acasă. Părinții au venit revoltați la școală și au făcut scandal, cerând să se arate înregistrările de pe camerele de supraveghere din clase. Pe camere s-a putut observa totul. Imediat, directoarea Larisa Chelaru și-a dat demisia, s-a sesizat Poliția, apoi au venit controale”, ne-au povestit sursele noastre.

Inspectoratul Școlar a sesizat imediat Poliția

Întrebat despre fraudă, reprezentanții Inspectoratului Județean Iași ne-au precizat că în acest caz au fost implicate mai multe cadre didactice, aspect confirmat de Poliție.

La data de 8 iulie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Iași a fost sesizat de către Inspectoratul Școlar Județean Iași cu privire la faptul că, în perioada 25-28 iunie 2024, la o instituție de învățământ din orașul Târgu Frumos ar fi fost fraudate examenele prilejuite de Evaluarea Națională, în sensul că mai multe cadre didactice ar fi sprijinit elevii în rezolvarea subiectelor de examen. În baza sesizării, la nivelul Poliției Orașului Târgu Frumos a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt și pentru luarea măsurilor legale care se impun”, ne-a precizat Adina Ciobanu, din cadrul IPJ Iași.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70