12.8 C
Paşcani
joi, septembrie 19, 2024

Turbă și flori, de peste 60.000 de lei, pentru serele din Pașcani

Municipalitatea a publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) două licitații pentru semințe de flori și turbă, necesare la serele din Pașcani.

Este vorba despre mii de seminte de flori precum petunii, salvie, gazanie și altele, iar valoarea achiziției este de 28.219, fără TVA. De asemenea, pe listă se află și cumpărarea a 350 de saci de turbă, cu o valoare totală de 32.200 lei, fără TVA.

În total, cele două achiziții depășesc suma de 60.000 lei, la care se adaugă TVA.

Dată limită de depunere a ofertelor este 15 septembrie, conform informațiilor de pe SEAP.

Materialele ce urmează să fie cumpărate vor fi folosite pentru înfrumusețarea spațiilor verzi din oraș.

De precizat este faptul că de curând au început lucrările pentru montarea unui sistem de irigații pentru gazon și flori în zona deal a municipiului, pe strada Ștefan cel Mare.

Instalația va funcționa printr-o aplicație controlată de pe telefon și va avea senzor de ploaie. Conform caietului de sarcini, aceasta va fi conectată la sistemul public de alimentare cu apă, prin căminele existente în zona. Sursa de apă va asigura, pentru fiecare dintre cele trei zone principale un debit de 5,5 mc/oră.

Valoarea investiției este de 153.000 lei fara TVA, bani din bugetul local, iar termenul de execuție este de aproximativ trei luni.

 

Alte articole

Înscrieri pentru un cor de copii și tineret la ProtopopiatulPașcani

Protopopiatul din municipiul Pașcani organizează înscrieri pentru formarea unui...

Contractul educațional stârnește controverse. Unele școli l-au pus în aplicare, altele în amânare

Contractul educațional stârnește controverse. Obligația semnării acestuia i-a făcut...

Accident cu o victima la Cristești

Un nou accident pe E85 in comuna Cristesti. In...

O ÎNTÂMPLARE CU FINAL FERICIT

În dimineața zilei de 17 septembrie, în jurul orei...
Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70