25.6 C
Paşcani
vineri, iulie 5, 2024

Prosumatorii, obligaţi să scoată alţi bani din buzunar. Vor fi nevoiţi să-şi cumpere singuri baterii pentru stocarea energiei

Baterii pentru stocarea energiei. Vor trebui să le instaleze mulţi români în următorii doi ani, cel mai probabil cu bani din propriul buzunar. Măsura e obligatorie şi vine ca urmare a numărului tot mai mare de prosumatori care ar putea crea dezechilibre în sistemul energetic naţional.

Final de 2027. E termenul până la care prosumatorii vor trebui să-şi instaleze sistemele de stocare a energiei. Legea e obligatorie pentru instalaţiile fotovoltaice cu o putere cuprinsă între 10,8 şi 400 de kW. Şi vine la pachet cu costuri mari. Dacă la această casă am instala un sistem fotovoltaic de 10,8 kW, am avea nevoie de o baterie de stocare a energiei care să aibă o putere de cel puţin 5 kW, ceea ce înseamnă un cost de aproximativ 5.000 de euro.

La final de aprilie, în România erau 130.000 de prosumatori

„Nu mai utilizăm reţeaua naţională ca un acumulator pe perioada serii utilizăm energia stocată în baterie şi nu energia din reţea, pentru care plătim costuri”, a declarat Sorin Lepădatu, instalator panouri. „Într-o oarecare măsură, n-ar fi o idee tocmai rea, pentru că poţi să foloseşti energia respectivă în situaţia în care ai o pană de curent. Cred că sunt puţini cei care vor vrea să plătească diferenţa respectivă să-şi pună bateriile respective”, a declarat Daniel Cristea, prosumator.

Continuarea pe Observator 

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70