13.3 C
Paşcani
marți, octombrie 1, 2024

Proiectul și bugetul pentru Palatul Cantacuzino au fost aprobate din nou

Reluarea lucrărilor de reabilitare a Palatului Cantacuzino din municipiul Pașcani ar urma să aibă loc în primăvara anului viitor, iar execuția lor ar urma să fie finalizată până la sfârșitul lunii decembrie 2025.

Finanțarea ar urma să fie asigurată din fonduri europene dar și de la bugetul local. Proiectul și bugetul proiectului au fost aprobate din nou în ședința Consiliului Local din 30 septembrie a.c.

Este vorba de a doua etapă a acestui proiect cu finanțare în cadrul programului regional Nord Est 2021-2027, în prima etapă fiind realizate sub 50% din lucrări. Conform documentului aprobat de consilieri, ar mai fi de executat lucrări în valoare de peste 12,6 milioane de lei, inclus TVA, din care aproape 1,4 milioane de lei cheltuieli neeligibile și cota de coparticipare, bani care trebuie asigurați de la bugetul local, iar restul din fonduri europene.

Consiliera PSD, Gabriela Nedelcu, a atras atenția că Primăria trebuie să acorde o atenție deosebită acestui proiect deoarece au fost reclamate probleme cu proiectanții și constructorii, iar lucrările care nu vor fi finalizate până la sfârșitul anului viitor, ar urma să fie decontate din bugetul local.

În replică, primarul municipiului a explicat că contractul de execuție nu a fost reziliat dar sunt probleme de clarificat cu proiectantul. Mai exact, pentru continuarea lucrărilor ar fi necesare o serie de clarificări pe care proiectantul refuză să le dea pe motiv că contractul a expirat.

Edilul admite că este posibil să fie necesară contractarea unor servicii de asistență tehnică pentru deblocarea situației.

În același context, consilierii din opoziție s-au arătat dispuși să aloce resurse suplimentare pentru asistență tehnică si chiar juridică astfel încât proiectul de reabilitare a Palatului Cantacuzino să fie realizat în termenul limită.

De cealaltă parte, primarul spune că au început deja demersurile pentru a fi reluate lucrările.

Răspunsurile primarului au fost taxate dur de către consilierul, Sorin Olariu. Alesul local i-a reproșat edilului că obișnuiește să dea vina pe proiectanți, așa cum s-a întâmplat și la alte investiții cu probleme, deși imediat după preluarea mandatului a spus că a deblocat proiectele de investiții prin rezolvarea acestor dificultăți

 

Dacă despre reabilitarea clădirii sunt informații concrete privind continuarea lucrărilor, despre amenajarea muzeului municipal nu se știe nimic. Viceprimarul, Cristian Rățoi a întrebat dacă în etapa a doua de finanțare sunt cuprinse și sumele necesare pentru realizarea tematicii muzeului, adică cumpărarea de piese și mobilier. Reprezentații Primăriei au spus că aceste cheltuieli nu sunt încă finanțate.

Menționăm că valoarea inițială a proiectului este de peste 21,7 milioane de lei, din care cheltuielile neeligibile și cofinanțarea de 2% a fost de 1.425.708 lei, inclus TVA.

Până acum au fost realizate investiții în valoare de peste 10,2 milioane de lei, iar pentru restul lucrărilor, Primăria urmează să semneze un nou contract de finanțare din fonduri europene. În raportul de specialitate semnat de funcționarii Primăriei se arată că semnarea unui nou contract de finanțare a fost solicitat deoarece „activitățile proiectului au necesitat alocarea de resurse suplimentare, financiare și de timp” deși primarul a susținut până acum că proiectul nu a avut probleme financiare, ci nu au fost respectate termenele de execuție din cauza constructorilor și proiectanților.

Proiectul a fost demarat de fosta administrație locală, iar în anul 2018 a fost semnat contractul de finanțare. În urma licitației, contractul de execuție a fost semnat în anul 2021 cu societatea TEC TELECOM SRL, cea care a avut prețul cel mai mic. Palatul Cantacuzino a fost construit între anii 1640 – 1650 de vistiernicul Iordache Cantacuzino, ca loc de adăpost pentru vânătoare, dar din clădirea veche nu a mai rămas decât foișorul, restul fiind reconstruit pe fundația inițială. În anul 1812, ajunge în posesia lui Iordache Roșetti Roznovanu, iar în secolul următor a fost preluat de familia Brătianu. Mai târziu, clădirea a fost expropriată de comuniști și transformată în Casa Pionerilor din Pașcani, apoi Palatul Copiilor, iar în anul 2012 a fost cumpărată de Primăria Pașcani, de la ultimii moștenitori, pentru suma de 180.000 euro.

 

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70