22.1 C
Paşcani
luni, iunie 24, 2024

O nouă etapă de dezinsecție la Pașcani

Societatea locală de salubritate, CLP ECOSERV, din municipiul Pașcani anunță o nouă etapă de dezinsecție în oraș și suburbii. Aceasta va avea loc în perioada 20-30 iunie, dacă va fi vreme bună. Tratamentele de dezinsecţie terestră se aplică între orele 22,00 – 5,00, pe timpul nopții, atunci când circulaţia este redusă și insectele sunt active.

Societatea locală roagă cetatenii sa evite deplasarile in intervalul orar sus mentionat si sa tina ferestrele inchise pentru a evita expunerea directa la substantele cu care se efectueaza actiunea de dezinsectie. Totodata, cetăţenii sunt rugati să evite trecerea sau stationarea în zona de acţiune a utilajelor, în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvele acestora si, de asemenea, sa acorde o atentie sporita supravegherii copiilor si animalelor de companie, pentru a evita eventualele incidente neplăcute.

Pentru ca tratamentele să aibă o eficienţă ridicată, facem un apel la toţi cetăţenii municipiului să ia măsuri urgente de efectuare a curăţeniei în gospodăriile proprii şi lucrări de combatere a muştelor, ţânţarilor şi a altor insecte producătoare de disconfort” se arată într-un comunicat de presă trimis de operatorul local.

Redăm comunicat de presă integral:

In atentia cetatenilor Municipiului Pascani

S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI, cu sediul in Municipiul Pascani, str.Moldovei nr.21, jud.Iasi, in calitate de operator al serviciului public de dezinsectie, dezinfectie si deratizare, conform Contractului de delegare a serviciului public nr.13280/2020, si a Ordinului de incepere a prestarii serviciului de DDD nr. 11468/08.05.2024, aduce la cunostinta publica ca, in perioada 20.06.2024 – 30.06.2024, in intervalul orar 22,00-05,00, in conformitate cu prevederile Hotararii Consiliului Local al Municipiului Pascani nr. 70/16.04.2024, privind aprobarea Programului cadru de combatere a vectorilor in anul 2024 in Municipiul Pascani, va desfasura servicii de dezinsectie pe domeniul public al Municipiului Pascani – ETAPA a II – a, in situatia in care conditiile meteo vor permite acest lucru.
Produsul folosit este:
SOLFAC TRIO EC 140 NF (substante active : CYPERMETRIN 5%, PRALLETHRIN 1%, PIPERONIL BUTOXID 8%).
Substanţa face parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 ( insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor), este avizata de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății şi se regăseste în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii .
Personalul implicat în execuţia serviciilor este calificat în funcţia de agent D.D.D., în  conformitate cu  legislația în vigoare și este dotat cu echipament de protecție corespunzător.
Tratamentele  de dezinsecţie terestră se aplică între orele 22,00 – 5,00, pe timpul nopții, atunci când circulaţia este redusă și insectele sunt active.
Rugam cetatenii sa evite deplasarile in intervalul orar sus mentionat si sa tina ferestrele inchise pentru a evita expunerea directa la substantele cu care se efectueaza actiunea de dezinsectie. Totodata, rugăm cetăţenii   să evite trecerea sau stationarea în zona de acţiune a utilajelor, în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvele acestora si, deasemenea, sa acorde o atentie sporita supravegherii copiilor si animalelor de companie, pentru a evita eventualele incidente neplăcute.

Pentru ca tratamentele să aibă o eficienţă ridicată, facem un apel la toţi cetăţenii municipiului să ia măsuri urgente de efectuare a curăţeniei în gospodăriile proprii şi lucrări de combatere a muştelor, ţânţarilor şi a altor insecte producătoare de disconfort.
Facem precizarea ca, in conformitate cu prevederile art. 82, alin.(2) din Ordinul 119/2014, privind aprobarea normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata al populatiei, cu modificari si completari ulterioare : “Cetatenii cu gospodarii individuale si asociatiile de locatari au obligatia de a asigura combaterea si stingerea focarelor de artropode si rozatoare vectoare de maladii transmisibile si/sau generatoare de disconfort din gospodaria proprie sau din spatiile pe care le detin.”
In situatia in care, sunt cetateni la care apar simptome de intoxicatie la nivelul cailor aeriene, usturimi, disconfort respirator, toxicitate digestiva cu dureri abdominale, greata, varsaturi, crampe abdominale, ii rugam sa se adreseze medicului de familie sau Compartimentului de Primiri urgente din cadrul Spitalului Municipal de Urgenta Pascani.
Persoanele care detin in proprietate/concesiune/inchiriere, lucii de apa populate cu peste, detinatori de stupi si populatii de albine, trebuie sa isi ia masuri de preventie pe perioada actiunii de dezinsectie, pentru a evita producerea unor evenimente de natura sa conduca la afectarea populatiei de pesti si a familiilor de albine. In caz contrar, societatea, in calitate de operator al serviciului public de DDD este absolvita de orice responsabilitate.
In situatia in care, conditiile meteo nu vor fi favorabile, actiunea de dezinsectie va fi prelungita. Societatea va reveni cu amanunte referitoare la intervalul de timp in care va fi efectuata etapa a II-a de dezinsectie, detalii ce vor fi aduse la cunostinta publica.

Director General

CLP ECOSERV SRL

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70