15.8 C
Paşcani
duminică, septembrie 8, 2024

Musafiri din EUROPA la Tătăruși. Cinci elevi vor pleca în Slovenia prin proiectul european ERASMUS | VIDEO

Un eveniment școlar important a avut loc în comuna Tătăruși. Cinci tineri din localitate urmează să beneficieze prin programul școlar Erasmus de un schimb de experiență cu sistemul educativ din Slovenia. Bineînțeles, alături de aceștia vor merge și alți elevi din alte localități din județ.

Însă, Tătărușul a fost gazdă pentru alți elevi din diferite țări. Vorbim de Turcia, Iordania, Spania, Italia etc. Au venit într-un schimb de experiență și au fost încântați de primirea avută la Căminul Cultural „Alexandru Vasiliu” din localitate. Primarul alături de apropiații săi i-au primit într-un cadru festiv. Costel Iosub le-a arătat străinilor portul popular local, au arătat dansul popular și a vorbit despre tradițiile din localitate. Acesta a mai discutat și despre segmentul administrativ sau partea politică mai ales că în sală au fost prezenți elevi care urmează științe politice sau administrative. O surpriză a fost și din partea unei tinere din Spania care a urcat pe scenă, a luat microfonul și după un cântec fără linie melodică i-a invitat pe cei prezenți la un dans pe stil MACARENA.

Spre final, tătărușenii au prezentat un program artistic iar mai apoi musafirii au fost invitați cu microbuzul să viziteze întreaga comună.

„Pe lângă activitățile edilitar gospodărești avem și activități culturale și școlare. Azi avem musafiri veniți din Europa dar și alte țări cum ar fi Turcia, Iordania, Spania, Italia chiar și din Asia. Au venit la Tătăruși printr-un program ERASMUS pentru a organiza activități cu copii și tinerii din Tătăruși. Avem un parteneriat cu o asociație din Târgu Frumos, dedicat tinerilor, cu finanțare europeană și lucrul care ne bucură pe noi este că 5 tineri din Tătăruși vor pleca în Slovenia pentru a duce mesajul Tătărușului dar și României alături de alți tineri din alte țări.

Tot anul acesta vom fi gazda unei ediții a Festivalului „Folcloristica”, un festival care va avea loc în luna octombrie și se datorează Ansamblului Folcloric „Bucovina Mică” care a câștigat trofeul festivalului de la gazda din Todirești. Așa că anul acest îl vom organiza noi. Îl vom susține cu drag și vă așteptăm să fiți alături de noi”, a declarat primarul comunei Tătăruși, Costel Iosub.

VIDEO 

Sursa Jurnalul Regional 

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70