16.7 C
Paşcani
miercuri, iunie 26, 2024

Mesajul lui Dumitru Pantazi după alegerile locale: La Pașcani este tot mai greu să fii pesedist, să fii de partea celor care au nevoie de ajutor!

Dumitru Pantazi, președintele organizației locale PSD Pașcani a postat pe pagina de Facebook, un mesaj după alegerile locale.
Dragi pășcăneni,
Vă mulțumesc pentru încrederea și voturile acordate mie și organizației PSD Pașcani.
Sunt peste 4500 de voturi pentru funcția de primar și peste 4700 de voturi pentru Consiliul Local. Nu au fost suficiente pentru a ajunge, din nou, în funcția de primar, dar avem șapte reprezentanți în viitorul legislativ local.
Pentru mine aceste voturi și toată susținerea dumneavoastră sunt foarte prețioase!
Știu cât de greu v-a fost să faceți față valului fără precedent de denigrări ale unor membri și simpatizanți ai PNL.
La Pașcani este tot mai greu să fii pesedist, să fii de partea celor care au nevoie de ajutor!
La Pașcani liberalii i-au împărțit pe cetățeni în două categorii: cei buni și deștepți (care i-au votat pe ei) și cei răi și proști, așa cum a spus Marius Pintilie, care nu i-au votat pe ei. Votanții PSD din suburbii, mai ales cei din Lunca Pașcani, au fost jigniți, iar votul lor a fost pus sub semnul întrebării de către liberali, tocmai ca, prin ură și manipulare, să fie mobilizat la vot electoratul nehotărât. Tuturor celor care au fost jigniți și au avut de suferit în această campanie le cer scuze în numele celor care ar fi trebuit să o facă și le mulțumesc pentru susținere lor necondiționată! Le mulțumesc, în aceeași măsură, colegilor din echipa PSD și celor care au fost alături de noi în campania electorală!
Urmează să facem o analiză obiectivă a acestei campanii electorale și să luăm o serie de decizii importante pentru PSD Pașcani. Împreună vom găsi soluții pentru a fi mai puternici! Municipiul Pașcani, electoratul nostru au nevoie de PSD, de o organizație întărită și responsabilă, pregătită să sancționeze și să reacționeze eficient la abuzurile administrației PNL!” se arată în postare.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70