13 C
Paşcani
vineri, septembrie 20, 2024

Mai sunt două zile de arșiță, iar apoi vin ploile, furtunile și fulgerele

De două săptămâni, valul de caniculă nu dă semne să se domolească. Dimpotrivă, astăzi arșița va cuprinde mai bine de jumătate de țară. Meteorologii au extins alertele de temperaturi extreme și în vestul țării, unde trei județe vor fi sub cod portocaliu. Și în următoarele două zile va fi foarte cald, dar de la jumătatea săptămânii viitoare meteorologii anunță ploi inclusiv în zonele afectate puternic de secetă.

Acest val de căldură, care ține de aproape 2 săptămâni, se mai extinde și intensifică ușor în țara noastră. La fel se va întâmpla și mâine și poimâine, când valul de căldură sau canicula, să spunem, va cuprinde aproape toată țara. Vor scăpa doar zonele depresionare din estul Transilvaniei și, bineînțeles, zona litoralului”, a spus la Digi24 meteorologul Mihai Timu.

De marți încolo, însă, se schimbă vremea radical.

Vorbim de o revenire a ploilor, a fenomenelor de instabilitate atmosferică. De marți până spre finalul săptămânii viitoare vom avea perioade local și temporar cu averse torențiale, descărcări electrice, posibil căderi de grindină și cantități de apă mai însemnate. Aceste fenomene par să vizeze mai degrabă centrul, sudul și estul țării, inclusiv zonele montane”, a mai spus meteorologul.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70