19.1 C
Paşcani
duminică, septembrie 29, 2024

La Electroputere Pașcani, cifra de afaceri a urcat de 2,5 ori

Electroputere VFU Pașcani SA, businessul din județul Iași al milionarului Gruia Stoica, cu activitate în industria căilor ferate, a înregistrat o creștere financiară spectaculoasă anul trecut, după cum arată datele raportate de societate la Ministerul Finanțelor.

Cifra de afaceri pe anul 2023 este mai mult decât dublul celei din 2022, în timp ce profitul net pe anul trecut a fost de opt ori mai mare comparativ cu un an înainte.

Cum arată mai exact cifrele pe anul 2023

Electroputere VFU Pașcani, jucător pe piaţa materialului rulant din România, a raportat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 100,7 mil. lei (cca 20,3 mil. euro), mai mult decât dublu față de anul 2022, când exercițiul financiar a fost încheiat cu 40,3 mil. lei (cca 8,1 mil. euro).
Cât privește profitul net, valoarea a ajuns anul trecut la 6,9 mil. lei (1,4 mil. euro), de aproape opt ori mai mare comparativ cu 2022, când câștigul net a fost de circa 870.000 lei (175.000 euro), după cum reiese din bilanțurile transmise de societate la Ministerul Finanțelor. Numărul mediu de angajați a scăzut în schimb anul trecut până la 422 de oameni, de la 431 în 2022.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70