12.4 C
Paşcani
vineri, septembrie 20, 2024

Elevii ieșeni intră de astăzi în focul testărilor inițiale

Încep testările inițiale pentru elevii din județul Iași. Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași va desfășura, în perioada 19-30 septembrie, testarea inițială standardizată pentru elevii din toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particulare din județ, în colaborare cu BRIO Teste Educaționale. Evaluarea va acoperi opt discipline, Limba și literatura română, Matematică, Istorie, Fizică, Biologie, Chimie, Informatică și Geografie, pentru elevii din clasele V-XII.

Scopul acestei evaluări este de a realiza o diagnoză obiectivă privind nivelul de pregătire a elevilor și de a stabili, ulterior, demersuri educaționale eficiente atât la nivelul unităților de învățământ, cât și la nivel județean”, a transmis ISJ Iași.

Testele vor fi susținute sub supravegherea cadrelor didactice, utilizând dispozitive electronice (PC, laptop, tabletă sau smartphone) furnizate de școală, iar durata fiecărui test va fi de 45 de minute. Rezultatele fiecărui test vor fi prezentate într-un raport detaliat, însă scorurile obținute nu vor fi consemnate în catalog. Testarea nu va fi aplicată elevilor din școlile speciale sau celor cu CES care urmează un program adaptat. Aceștia vor fi evaluați individual cu instrumente specifice elaborate de către profesorii lor.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70