8.6 C
Paşcani
marți, octombrie 8, 2024

Elev din Pașcani, premiat în cadrul „Galei de 10”, organizată de Uniunea Națională a Studenților

Un elev al Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a fost premiat în cadrul „Galei de 10”, organizată de Uniunea Națională a Studenților din România. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 21 mai, în Aula Universității Politehnica din București. Anunțul a fost postat pe pagina de socializare a Colegiului „Sadoveanu”.
În data de 21 mai 2022, începând cu ora 18, în Aula Universității Politehnica din București, UNSR – Uniunea Națională a Studenților din România a organizat ediția a IV-a a evenimentului Gala de 10. În cadrul acestei gale, federația a premiat eforturile și rezultatele excelente ale tinerilor din sistemele de învățământ preuniversitar și universitar.
Gala de 10, după cum însuși numele o spune, are în vedere recunoașterea performanțelor a câte 10 candidați din fiecare categorie de premiați pusă la dispoziție: elevi, studenți, voluntari, organizații studențești.
Fiecare categorie aduce în față valori din societatea actuală: 10 elevi și 10 studenți remarcabili prin merite deosebite, 10 voluntari plini de energie și devotament, dar și 10 organizații de studenți implicate în schimbarea mediului universitar de care aparțin.
Prin urmare, cele 40 de premii oferite sunt o încununare a rezultatelor școlare sau de voluntariat ale celor mai străluciți tineri din România, niște adevărate modele de urmat. UNSR susține determinarea acestor tineri în misiunea lor de a construi un viitor mai bun și de a contribui la dezvoltarea societății în care cu toții trăim.
La această ediție, unul dintre elevii premiați a fost Dumitrel Băiceanu ( Dumi) din clasa a 12-a E. Felicitări maxime!!!” 
sursa Facebook Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70