14.5 C
Paşcani
miercuri, iulie 3, 2024

Din 5 tabere școlare la Iași, doar una e funcțională. Tabăra Muncel, ocupată integral până în noiembrie

Tabăra Muncel este singura tabără școlară din județul Iași care încă mai funcționează, iar până în luna noiembrie a acestui an va fi ocupată în totalitate de elevi și studenți. Pentru 140 de lei/zi, tinerii au asigurată cazarea și trei mese zilnic. Taberele Strunga, Valea Seacă, Ciric și Bucium sunt degradate în totalitate, abandonate de ani buni, și niciun plan de reabilitare nu a fost discutat măcar public.

Tabăra Muncel, administrată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Iași, are o rată de ocupare de 100% până în luna noiembrie. Elevi și studenți din întreaga țară vin aici pentru a participa la activități interactive, sportive, artistice și culturale sub îndrumarea cadrelor didactice.

Tabăra este situată în Muncelu de Sus, din comuna Mogoșești-Siret, la aproximativ 85 de kilometri distanță de municipiul Iași.

Prețul este de 140 de lei pe zi, sumă care acoperă cazarea și trei mese gătite în tabără. Potrivit directorului DJST Iași, Daniel Stătescu, într-o cameră pot sta maxim patru tineri, iar printre facilități se numără cablul tv și internetul din fiecare cameră. Pentru 7 zile petrecute în tabără, un tânăr ar plăti 980 de lei.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70